Bursa de reziliență 2024. Cum se acordă pentru elevii cu medii cuprinse între 7 și 9,50. Reguli noi

Bursa de reziliență înființată oficial prin OUG 95/2024, care a modificat luna aceasta Legea 198/2023, este un nou tip de bursă acordată elevilor din învățământul preuniversitar. Această bursă de reziliență va fi dată pentru prima oară din 20 noiembrie, potrivit noilor reguli publicate în Monitorul Oficial, aprobate prin Ordinul 5.518/2024.
Filip Stan
19 iul. 2024, 21:22
Bursa de reziliență 2024. Cum se acordă pentru elevii cu medii cuprinse între 7 și 9,50. Reguli noi

Bursa de reziliență 2024. În descrierea Ministerului Educației, bursa de reziliență este menită să sprijine elevii care obțin rezultate școlare bune și care provin din medii dezavantajate socio-economic. Aceasta are scopul de a încuraja participarea la educație și de a preveni abandonul școlar.

Citește și De câte ori se poate da examenul de Bacalaureat. Taxele pentru susținerea probelor scrise au crescut în 2024

Bursa de reziliență 2024. Cuantumul bursei de reziliență este de 300 de lei, cât bursa socială, dar nu va fi un cuantum fix, ci bursa va varia, la fel ca cea de merit, după numărul zilelor de cursuri. Practic, cuantumul minim al bursei de reziliență, nu va putea fi acordat în nicio lună anul viitor școlar, pentru că nu există nicio lună fără vacanță sau zile libere.

Bursa de reziliență 2024. Criterii de acordare:

  • Elevii de gimnaziu și liceu:

Elevii care au obținut cel puțin media generală 7 în anul școlar anterior celui în care se acordă bursa, în ordinea descrescătoare a mediilor generale. Excepție fac elevii din clasele a V-a și a IX-a.

  • Elevii din clasa a V-a:

Elevii cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7, în ordinea descrescătoare a mediilor.

  • Elevii din clasa a IX-a:

Elevii care au obținut cel puțin media de admitere 7 în învățământul liceal sau profesional/dual, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

  • Elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice:

Elevii școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, în anul școlar următor în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior.

Calculul numărului de beneficiari:

  • Numărul de elevi beneficiari ai bursei de merit acordate pe bază de medie, cumulat cu numărul de elevi beneficiari ai bursei de reziliență, este de 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase de gimnaziu și de liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, dintr-o unitate de învățământ preuniversitar de stat.
  • În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de reziliență, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale, prevăd regulile noi.

Valoarea bursei:

Pentru anul școlar 2024—2025, cuantumul minim al bursei de reziliență este de 300 lei/lună .

Condiții de acordare suplimentare:

Elevii trebuie să fie promovați la toate disciplinele și să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar anterior .
În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de reziliență pentru luna respectivă .

Procedura de acordare:

Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de reziliență pe baza mediei, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.

Citește și Admitere facultate 2024. Care este cea mai căutată specializare. Sunt 25 de candidați pe un loc

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Produsul adorat de românii în comunism se găsește, din nou, în magazine. Se vinde foarte ieftin, prețul e doar 0.80 lei în depozit
Capital.ro
Statul vrea banii românilor de peste 18 ani. Cetățenii trebuie să achite până la 3 aprilie minim 1.000 de lei
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Medicamentele care dispar din farmacii. Toți românii au nevoie de ele
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Răsturnare de situație privind OUG-ul care afectează pensionarii din România! Guvernul încercă să repare greșeala
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?