Burse 2023: Peste 450.000 de elevi iau bursă de merit chiar dacă mulţi au medii de corigenţă

Ministerul Educației a solicitat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București centralizarea privind situația numerică a burselor pe categorii de beneficiari, pentru fiecare tip de bursă.
Filip Stan
27 oct. 2023, 13:58
Burse 2023: Peste 450.000 de elevi iau bursă de merit chiar dacă mulţi au medii de corigenţă

Burse 2023: Conform prevederilor din Metodologia-cadru de acordare a burselor – art. 23, alin. (2), până la data de 25 octombrie 2023, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) au transmis numărul de beneficiari pe fiecare dintre categoriile de burse, respectiv excelență olimpică I, excelență olimpică II, merit, socială, tehnologică și pentru mame minore.

Marcel Ciolacu schimbă foaia! Premierul vrea ca elevii de nota 2 să nu mai primească burse și cere măsuri. ”Așa ceva este inadmisibil”
Transmitem, în cele ce urmează, numărul de burse pentru fiecare dintre categorii, pe luna octombrie a acestui an școlar, așa cum a rezultat din datele transmise de inspectoratele școlare județene/ISMB:

  • Bursa de excelență olimpică I: 170 de beneficiari
    Bursa de excelență olimpică II: 2.750 de beneficiari
    Bursa de merit: 459.883 de beneficiari
    Bursa socială: 736.635 de beneficiari
    Bursa tehnologică: 82.512 beneficiari
    Bursa pentru încurajarea participării la educație și prevenirea abandonului școlar pentru mamele minore: 731 de beneficiare.
  • În contextul modificării, de anul acesta, a Metodologiei-cadru de acordare a burselor școlare, pentru a fi pusă în concordanță cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, reiterăm următoarele:

Performanța școlară este recompensată prin acordarea burselor de excelență olimpică I și II.

Burse 2023: Bursa de merit înlocuiește bursa de merit și bursa de studiu, așa cum erau prevăzute înainte de intrarea în vigoare la Legii nr. 198/2023 și se acordă mai multor categorii de beneficiari, așa cum sunt prevăzuți în cuprinsul art. 7, alin. (1) din Metodologia de acordare a burselor școlare. Scopul burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale, este de a stimula progresul școlar individual, prin raportare la colectivul de elevi din care benecifiarii fac parte, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, în medii de învățare diferite.

Menționăm că Ministerul Educației a solicitat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București centralizarea privind situația numerică a burselor pe categorii de beneficiari, pentru fiecare tip de bursă.

 

Burse 2023. Ciolacu: Am văzut situaţia total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Aşa ceva este inadmisibil / Aştept cât mai repede o soluţie prin care bursa de merit să reflecte performanţa şcolară

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că a văzut situaţia total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit, iar aşa ceva este inadmisibil. El a precizat că a discutat cu ministrul Educaţiei pe acest subiect şi aşteaptă cât mai repede o soluţie prin care bursa de merit să reflecte performanţa şcolară.

”Am văzut situaţia total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Aşa ceva este inadmisibil”, a spus premierul în şedinţa de Guvern.

Burse școlare 2023 – 2024. Ministerul Educației vine cu noi precizări privind acordarea lor. Noi solicitări pentru conducerile școlilor
Şeful Executivului a arătat că a avut o discuţie cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, dar şi cu sindicatele din educaţie, pe acest subiect. ”Am discutat cu doamna ministru Deca şi cu sindicatele. Şi aştept cât mai repede o soluţie prin care bursa de merit să reflecte performanţa şcolară”, a spus Marcel Ciolacu.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Secretul gospodinelor din Moldova pentru ouă de Paște frumos colorate. Ai nevoie doar de aceste plante banale
Capital.ro
Adeverință pentru români din 17 aprilie. Se prezintă neapărat la bancă. Nu mai încasează niciun ban dacă nu o obțin
Playtech.ro
Lidl, noul Mega Image? Retailerul nemţesc ajunge mai aproape de români, unde vor fi amplasate noile magazine
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Gogoșile de post, un deliciu. Secretele care le dau viață
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Gigi Becali și-a lăsat barbă și acum călugării îl urmează peste tot! Recent i-a dus pe toți la stână în Rolls-Royce: Hai la oi VIDEO și FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți