Burse 2023. Se taie bursele, ministrul Educaţiei anunţă o nouă metodologie

Ministrul Educației, Ligia Deca, anunţă că toate cazurile elevilor care iau bursă de merit cu media sub 5 vor fi corectate în metodologie.
Filip Stan
03 nov. 2023, 17:13
Burse 2023. Se taie bursele, ministrul Educaţiei anunţă o nouă metodologie

Burse 2023. „Cazurile elevilor care iau bursă de merit cu media sub 5 vor fi corectate în metodologie în viitor și trebuie să vedem ce propuneri primim de modificare”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, pentru TVR. Este pentru prima dată când Ligia Deca anunță modificarea metodologiei de acordare a burselor școlare, în urma situațiilor apărute la clasa a IX-a, unde elevi care au media sub 5 beneficiază de bursa de merit. Edupedu.ro a scris joi o analiză care arată că originea acestor burse de merit pentru notele 1, 2, 3 și 4 este un comentariu de pe Facebook al ministrei Educației.
Anterior, Ligia Deca a declarat că “problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”, fără a oferi o soluție pentru aceste cazuri.

„Per ansamblu, bursele sunt mai multe. Sunt în cuantum mai mare, semnificativ, de la 200 de lei vorbim de 450 de lei și, într-o proporție covârșitoare, ele ajung la cei mai buni copii. Avem însă, din păcate, și licee unde sunt copii care au intrat cu media de la Evaluarea Națională sub nota 5. De fapt, aceasta este problema. Cazurile acestea punctuale vor fi corectate în metodologie în viitor și trebuie să vedem ce propuneri primim de modificare”, a declarat Ligia Deca, la TVR.

Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.

Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu a declarat că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru Agerpres că modificarea Legii educației este discutată la Ministerul Educației pentru a repara „anomaliile” create de bursele de merit pentru 30% dintre elevii fiecărei clase.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.

În presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

Doi elevi din Sibiu, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc și ei bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, explica pe 21 septembrie că elevi cu medii de 5 pot lua bursă de merit dacă sunt în primii 30% din clasă. În cazul elevilor de clasa a IX-a, se iau în considerare mediile de admitere la liceu, adică media de la Evaluarea Națională, iar în unele cazuri acestea pot fi foarte mici, 2, 3 sau puțin peste 1.

Edupedu.ro a semnat faptul că prin eliminarea unui prag până la care se acordă bursele de merit vor fi discrepanțe mari. De exemplu, bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10.

Un alt exemplu dat de Edupedu.ro: la Liceul Tehnologic Nr. 1 Gâlgău, județul Sălaj, 7 elevi de clasa a IX-a, pentru care știm mediile de admitere la liceu, pe baza cărora ei vor primi bursă de merit, conform legii Deca-Iohannis, vor primi câte 450 de lei pe lună în acest an școlar. Mediile lor sunt între 8,05 și 4,52.

Într-o dezbatere publică privind metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2023-2024, părinți și profesori au ridicat această problemă a eliminării pragului până la care se acordă bursa de merit.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, admite că noul sistem de acordare a burselor de merit în funcţie de media elevilor raportată la mediile din clasă, fără existenţa unui barem minim, „a avut nişte efecte punctuale care trebuie rezolvate”. Deca susţine că nici Ministerul nu doreşte să acorde burse de merit „sub o medie minimă decentă”, iar în context susţine că trebuie văzut „dacă filosofia impune un prag de medie sau pur şi simplu vorbim despre o reseparare a burselor de studiu faţă de bursele de merit”.

„Bursele stimulează, în noua formulă, performanţa la clasă. Asta înseamnă că actuala categorie de burse de merit înglobează ce era înainte bursa de studiu şi bursele de merit. Într-adevăr, ca orice politică nouă, a avut nişte efecte punctuale care trebuie să fie rezolvate. Discutăm acum care va fi această formulă. Nu ne dorim să avem burse de merit care să fie acordate pentru medii sub baremul de trecere şi trebuie să vedem dacă filosofia impune un prag de medie sau pur şi simplu vorbim despre o reseparare a burselor de studiu faţă de bursele de merit sau pur şi simplu o numim bursă de progres educaţional cu un barem minim de medie, dar care să stimuleze exact asta, progresul şcolar pentru că de asta avem nevoie la un procent pe care îl ştim din PISA, de 44% copii de 15 ani analfabeţi funcţional avem nevoie de o intervenţie pe media de elev, avem nevoie să creştem performanţa medie”, a declarat ministrul, referindu-se la situaţiile în care elevi cu medii foarte mici au beneficiat de bursă.
Întrebată dacă este nevoie de o reformare a sistemului, Ligia Deca a răspuns: „Sigur că da şi de aceea noile legi ale educaţiei au o serie de măsuri care să sprijine reducerea analfabetismului funcţional”. Ea a dat, în acest sens, exemplul unui plan privind reducerea analfabetismului funcţional care include realizarea de testări anuale, pentru ca educatorii să vadă din timp„ ”care sunt golurile”

Deca mai spune că doar 2% dintre elevii care au medii foarte mici beneficiază de burse de merit.
„Nici noi nu ne dorim să avem burse de merit sub o medie minimă decentă, însă vorbim despre un procent de sub 2% din totalul burselor de merit care sunt în această situaţie. Peste 82% dintre burse se acordă peste media 8, peste 52% dintre burse se acordă peste media 9,50.  Deci, într-o proporţie covârşitoare, cele 450.000 de burse de merit se acordă pentru cei mai buni copii”, mai spune Ligia Deca.

Burse 2023: 158 de elevi cu medii mai mici de 2 iau „bursă de merit”. Premierul Ciolacu a cerut anularea lor

Burse 2023: 158 de elevi cu medii mai mici de 2 iau bursa de merit. Peste 80% din totalul burselor ajung la elevi cu medii intre 8 si 10.
Peste 80% din totalul burselor de merit acordate in luna octombrie 2023 revin elevilor cu medii intre 8 si 10. Doar 1,84% din burse ajung la elevi cu medii sub 5, anunta Ministerul Educatiei, intr-un comunicat. Potrivit ministerului, 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obţinute pe tranşa de medii 9,50 – 10,00.

Oficialii din Ministerul Educatiei au transmis mai multe clarificari privind beneficiarii burselor de merit din acest an scolar. Conform celor mai recente informatii transmise de inspectoratele scolare judetene/Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, peste 461.700 de elevi beneficiaza in luna octombrie 2023 de acest tip de burse.

De mentionat, de asemenea, faptul ca 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obtinute pe transa de medii 9.50 – 10.00.

Burse 2023: 8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se incadreaza in transa de medii 5.00 – 7.99 si 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00. Raportat la numarul total de burse scolare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe aceasta transa reprezinta 0,66%.

Anunț de ultimă oră făcut de Ministerul Educației! S-au majorat bursele școlare pentru anul școlar 2023 – 2024
6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape judetene sau nationale ale olimpiadelor/competitiilor scolare si extrascolare.

Burse 2023: Ministerul Educatiei precizeaza ca in anul scolar 2022 – 2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit si peste 92.000 de burse de studiu, element ce releva o majorare a numarului de beneficiari in acest an scolar.

De asemenea, aproape s-a dublat numarul burselor sociale: peste 738.800 in acest an scolar, comparativ cu 389.490 de burse de ajutor social in anul scolar anterior.

„Reiteram ca obiectivele burselor de merit care se acorda primilor 30% dintre elevii fiecarei clase, in ordinea descrescatoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizeaza stimularea invatarii individuale, incurajarea unei competitii constructive in fiecare clasa de gimnaziu si liceu din Romania, reducerea disparitatilor  sociale, precum si imbunatatirea mediei nationale a rezultatelor obtinute de elevi, luand in calcul contextele de invatare diferite, atat la examenele nationale, cat si la testarile internationale. Metodologia-cadru de acordare a burselor scolare a fost elaborata in concordanta cu prevederile Legii invatamantului preuniversitar nr. 198/2023, care stabileste explicit tipurile de burse si principalele conditii de acordare a acestora.Demersul a respectat etapele prevazute de legislatia in vigoare si principiul transparentei – elaborare, etapa de consultare publica, dezbatere publica, la solicitarea partenerilor de dialog social, sedinta a Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educatiei pentru integrarea propunerilor si avizarea documentului, urmate de publicarea in Monitorul Oficial„, se arata in comunicatul ministerului.

Prima didactică 2023. Motivul pentru care banii au fost virați în două tranșe și unde pot fi utilizați. Ministerul Educației: ”Lista comercianților se va actualiza permanent”
Totodata, Ministerul Educatiei anunta ca analizeaza propunerile de imbunatatire a Metodologiei de acordare a burselor scolare, cu respectarea interesului superior al copilului si a principiului echitatii.

Burse 2023: Marcel Ciolacu, despre elevii care primesc bursă de merit cu medii sub 5: ”Aşa ceva este inadmisibil”

Marcel Ciolacu a vorbit recent despre situația de la Sibiu, acolo unde câțiva elevi cu medii extrem de mici primesc bursă de performanță. Premierul României i-a cerut ministrului Educației să remedieze situația. Șeful Executivului susține că este inadmisibil ca un elev de nota 2 să primească o bursă de merit din partea statului și a cerut soluții ministrului Educației.

„Am văzut situaţia total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Aşa ceva este inadmisibil”, a spus Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a mai precizat că a avut o discuţie cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, dar şi cu sindicatele din educaţie, pe acest subiect. „Am discutat cu doamna ministru Deca şi cu sindicatele. Şi aştept cât mai repede o soluţie prin care bursa de merit să reflecte performanţa şcolară”, a mai spus premierul.

Legea pe baza căreia se acordă bursele a fost modificată, ca mai mulți elevi să poată avea acces, iar din acest motiv, câțiva dintre ei, cu medii sub nota 5, au fost eligibili pentru a primi astfel de burse de merit.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Playtech.ro
Ce pun moldovencele în aluatul de cozonac ca să iasă mai fraged și mai pufos. Singurul ingredient care face diferența
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Salariul muncitorilor necalificați din Timișoara stârnește polemici: „N-aveți idee câți oameni cu patru clase nu stau să fie slugile altora”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Rețetă de glazură pentru prăjituri. Ai nevoie de doar două ingrediente
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
substantial.ro
Prognoză ANM: Temperaturi scăzute și precipitații de Crăciun
MediaFlux
PARTIDELE au BĂTUT PALMA! Anunț privind VIITORUL GUVERN! AU RECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul staţiunilor de schi cu cel mai bun raport calitate-preţ din Europa. Bucureştenii pot ajunge la două dintre ele în 6-7 ore de mers cu maşina