Burse elevi 2023. Schimbare radicală în noul an şcolar, cine primeşte 1000 de lei pe lună

Bursele școlare vor fi reorganizate conform noilor Legi ale învățământului. De anumite burse vor beneficia și elevii din școlile private.
Filip Stan
13 iul. 2023, 17:29
Burse elevi 2023. Schimbare radicală în noul an şcolar, cine primeşte 1000 de lei pe lună

Burse elevi 2023. Regulile de până acum pentru acordarea burselor școlare au suferit o serie de schimbări recent, potrivit noii Legi a învățământului preuniversitar, care se va aplica din septembrie. Astfel, unele dintre burse se vor redenumi, o parte dintre regulile de acordare se vor schimba, iar valoarea lor minimă va fi stabilită, de principiu, prin ordin al ministrului educației, nu prin hotărâri de Guvern, ca până acum.

Bursa socială are cea mai mică valoare dintre bursele acordate de stat. Bursa de merit este de cel puţin 450 de lei pe lună, iar bursa de excelenţă olimpică sau internaţională poate depăşi 1.000 de lei pe lună.

Bursa socială se adresează elevilor din medii dezavantajate socio-economic,  elevilor care au situaţii medicale speciale, ori care provin din grupuri vulnerabile.

Burse 2023. Veste bună elevi înainte de vacanţa mare, se dau mulţi bani de la Guvern

Burse elevi 2023. Prima dintre schimbările ce vizează bursele elevilor, ce apar în Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, aplicabilă din 3 septembrie 2023, este că valoarea lor minimă va fi stabilită prin ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, nu prin hotărâre de Guvern, așa cum se întâmpla până acum.

Totuși, ca excepție, pentru anul școlar 2023-2024, cuantumul minim al burselor este stabilit chiar de Legea 198/2023.

Bursele școlare au fost reorganizate prin noua lege, astfel că vor exista bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică și burse de excelență olimpică I sau II.

Burse elevi 2023. Bursa de merit reprezintă o formă de stimulare a performanței elevilor, în timp ce bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, pentru prevenirea abandonului școlar.

Al treilea tip de bursă, cea tehnologică, reprezintă o formă de stimulare a elevilor care urmează învățământul tehnologic.

Valorile stabilite pentru anul școlar 2023-2024 în cazul celor trei burse sunt:

  • bursă de merit – 450 lei/lună;
  • bursă socială – 300 lei/lună;
  • bursă tehnologică – 300 lei/lună.

În plus, prin noile legi ale învățământului au fost introduse bursele de excelență olimpică I și II. Ele se acordă astfel:

  • bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III și mențiune, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român;
  • bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației.

Bursele de excelență olimpică se acordă lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar.

S-a stabilit valoarea bursei sociale pentru anul şcolar 2023-2024. Cât primeşte fiecare elev eligibil şi cum se poate obţine

În plus, noua lege stabilește că bursele sociale și/ sau bursele tehnologice se pot cumula cu orice tip de bursă.

Totodată, și elevii din școlile particulare și confesionale beneficiază, de la bugetul de stat, de burse. Mai precis, aceștia vor putea primi:

  • burse de excelență olimpică I și II;
  • burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe;
  • burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.

Burse elevi 2023. Valoarea lunară a burselor de excelență olimpică I/ internațională și II/ națională este diferențiată în funcție de nivelul distincției obținute:

  • pentru locul I – echivalentul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
  • pentru locul al II-lea – echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară;
  • pentru locul al III-lea – echivalentul a 50% din salariul minim brut pe țară;
  • pentru mențiune – echivalentul a 25% din salariul minim brut pe țară;
  • bursa de excelență olimpică II/ națională este în cuantum de 700 lei/ lună și poate fi actualizat, anual, prin hotărâre a Guvernului.

În anul școlar 2022-2023, potrivit HG 1.138/2022, valorile burselor acordate elevilor sunt:

  • 500 de lei – pentru bursa de performanță,
  • 200 de lei – pentru bursa de merit și bursa de ajutor social,
  • 150 de lei – pentru bursa de studiu.e înțelegerea acestui domeniu complex.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Moștenirea lui Ceaușescu, reabilitată din banii PNRR cu tehnologie de ultimă generație
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori pe 1 Mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri trebuie să declare tot la Primărie. E lege. Amendă 1.500 de lei dacă nu faci asta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Noi reguli în Codul Rutier! Cei care circulă cu trotineta sau bicicleta vor fi, și ei, testați pentru consumul de alcool și de substanțe interzise
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul