Burse elevi 2023. Se taie banii elevilor, bani mai puţini pe card din cauza grevei profesorilor

Profesorii care se află în grevă pierd banii din salariu, chiar dacă au obligaţia de a sta la şcoală. Victime colaterale sunt şi elevii pentru că bursele se calculează în funcţie de numărul de zile de şcolaă dintr-o lună.
Filip Stan
31 mai 2023, 16:46
Burse elevi 2023. Se taie banii elevilor, bani mai puţini pe card din cauza grevei profesorilor

Burse elevi 2023. Sindicatele din Educație au anunțat vineri că zilele libere plătite din perioada 1-5 iunie 2023, minivacanța de Rusalii, trebuie acordate și plătite tuturor salariaților din unitățile de învățământ și că nu sunt influențate de greva generală. Pentru celelalte zile de grevă, contractele se suspendă însă

Burse elevi 2023. Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, a declarat luni că elevii susţin în mod necondiţionat profesorii şi consideră că greva lor este una legitimă, iar dacă greva nu se încheie săptămâna aceasta sigur vor fi amânate examenele din punctul ei de vedere, pentru o săptămână, două. Ea a precizat că nu sindicaliştii, nu profesorii, nu greviştii ci Ministerul Educaţiei trebuie să vină cu scenarii clare şi cu o serie de eventuale derogări de la actualele calendare ca să se asigure că examenele vor fi susţinute şi mediile încheiate.

Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa a declarat în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, că elevii sunt solidari cu cadrele didactice.

”Suntem solidari şi susţinem revendicările profesorilor, am susţinut greva de la început. Mâine urmează să mergem cu o delegaţie a asociaţiei la protestul din Bucureşti, am fost şi săptămâna trecută şi miercuri mergem şi la cel local din Constan.a Susţinem în mod necondiţionat profesorii şi considerăm că greva lor este una legitimă”, a spus Ariana Dudună.

Ea a precizat că într-adevăr există unii elevi care sunt stresaţi, care au unele întrebări şi este logic că acest scenariu incert îi stresează în special pe cei din anii terminali dar totuşi majoritatea elevilor sunt rezilienţi şi înţeleg situaţia actuală şi îşi susţin profesorii.

Reprezentanta Asociaţiei Elevilor a precizat că ”există mai multe semne de întrebare”. ”Este neclar dacă examenele vor fi amânate sau nu iar la aceste întrebări trebuie să răspundă Ministerul Educaţiei. Nu sindicaliştii, nu profesorii, nu greviştii ci Ministerul Educaţiei trebuie să vină cu scenarii clare şi cu o serie de eventuale derogări de la actualele calendare ca să ne asigurăm că examenele vor fi susţinute şi mediile încheiate”, a arătat ea.

O nouă ofertă a Guvernului pentru profesori. Vrea să majoreze salariile cadrelor didactice cu 1.000 lei începând cu 1 iunie
Întrebată dacă elevii iau în calcul amânarea examenelor, Dudună a spus: ”Luăm în calcul şi această variantă. Dacă greva nu se încheie săptămâna aceasta sigur vor fi amânate examenele din punctul meu de vedere, dar suntem pregătiţi şi ne asumăm această amânare scurtă, o săptămână, maxim două, pentru a susţine profesorii noştri”.

Ariana Dudună a arătat că ”aceste probleme cu salariile îi afectează şi pe ei, în calitate de elevi”. ”Subfinanţarea duce la o calitate scăzută a actului educaţional pe care îl simţim la şcoală, în clasă, simţim dezinteresul politicienilor constant pentru educaţie”, a afirmat ea, precizând că politicienii încercă să antagonizeze greviştii.

”Complet fals, greva este strict vina Guvernului şi dacă Guvernului îi păsa de copii ar fi făcut mai multe altele, ar fi mărit alocaţiile, ar fi crescut bursele, nu ar fi tăiat transportul elevilor. Este nevoie să fim uniţi în această luptă pentru un sistem de educaţie mai bun”, a subliniat reprezentanta elevilor.

Burse elevi 2023. Cum se calculează în cazul zilelor libere

Florian Lixandru spunea anul trecut, după o lună cu multe zile libere, că “legea nu poate fi interpretată diferit de la un județ la altul sau de la o școală la alta” și a explicat că se calculează în funcție de zile de școală și de vacanță,

Modul de calcul al burselor poate fi interpretat diferit de la o școală la alta pentru că nicăieri în legislație nu este prezentat oficial un mod de calcul, ci doar pe ce perioadă se acordă bursele. Însă tocmai acest aspect creează confuzie în rândul celor din teritoriu care calculează valoarea burselor elevilor.

Mai mulți cititori Edupedu.ro au semnalat faptul că școlile calculează valoarea bursei în funcție de numărul de zile de școală, iar unele iau în calcul și zilele libere acordate de diverse sărbători, dar care nu figurează drept vacanță în structura anului școlar, ci prin Codul Muncii.

Ordinul nr. 5.379/7.09.2022 pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar spune că: “bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanțelor școlare, cu excepția cazurilor menționate la art. 18″ (n. red. bursa de ajutor social).

Minivacanța de 1 iunie 2023! Ce variante au angajații care trebuie să lucreze în zilele care sunt libere prin lege. Iată ce prevede Codul Muncii
Ordinul nu precizează însă nimic legat de zile libere care sunt stabilite prin codul Muncii, nu prin ordinul privind structura anului școlar. Exemple de zile libere prin Codul Muncii sunt: 1 mai, 1 iunie, 30 noiembrie (Sfântul Andrei), 1 decembrie, Ziua Națională etc.

Edupedu.ro l-a întrebat și pe secretarul de stat în ministerul Educației din 2022, Florian Lixandru, despre modul de calcul al burselor, iar acesta a răspuns că se calculează raportat la structura anului școlar și la zile de școală: “În afara burselor sociale, celelalte să plătesc pentru zilele de școală, doar bursele sociale se plătesc integral, indiferent de numărul de zile de școală și pe toată perioada anului școlar. Bursele de performanță, de merit etc. se plătesc raportat la numărul de zile de școală, septembrie nefiind, de exemplu, lună întreagă”.

El a spus că “valoarea minimă a bursei este luată în calcul pentru lunile când nu sunt zile libere, adică doar lunile mai și martie, în noiembrie de exemplu avem liber pe 30, de Sfântul Andrei”. De precizat, ziua de 30 noiembrie este zi liberă acordată prin Codul Muncii, nu este vacanța prevăzută în ordinul de ministru privind structura anului școlar. “În afara burselor sociale, celelalte să plătesc pentru zilele de școală, doar bursele sociale să plătesc integral indiferent de numărul de zile de școală și pe toată perioada anului școlar. Așa a fost mereu. Nu se dau de anul acesta burse”, explică Lixandru.

Burse elevi 2023. Exemplu:

200 lei : 30 zile calendaristice = 6,66 lei pe zi

6,66 lei X 16 de zile de școală = 106,56 de lei – suma pe care un elev cu bursă de merit o primește pentru luna octombrie.

Practic, un elev primește, în luna octombrie, bursa de merit la jumătate din valoarea minimă, pentru că a fost vacanță timp de o săptămână.

Dar pentru că nu există un mod unitar de calcul al acestor burse, unele școli scad și zilele libere ca fiind vacanță, astfel că în octombrie, dacă iau în calcul și ziua de 5 octombrie, ca fiind liberă, suma acordată ar fi mai mică, sub jumătate din valoarea minimă, pentru că numărul de zile de școală ar fi 15.

Burse elevi 2023 Exemplu:

200 lei : 30 zile calendaristice = 6,66 lei pe zi

6,66 lei X 15 de zile de școală = 99,9 lei – suma pe care un elev cu bursă de merit ar primi-o

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Gabriela Firea cere analiză internă în PSD după alegeri
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?