Cel mai bun început de an din 1998 încoace la burse. Indicii de la Bucureşti cresc cu peste 2,5%

Pieţele sunt pe cale să aibă cel mai bun început de an din 1998 încoace. Investitorii s-au lansat într-un raliu speculativ prodigios, pe seama succesului tratat tului fiscal european, dar şi a informaţiilor că guvernul Greciei şi creditorii săi vor ajunge la un acord de restructurare a datoriilor statului elen. Restucturarea înseamnă ştergerea unor datorii şi amânarea altora, la dobânzi mai mici, dar şi îndepărtarea pericolului de Portugalia.
Adrian N. Ionescu
31 ian. 2012, 14:24
Cel mai bun început de an din 1998 încoace la burse. Indicii de la Bucureşti cresc cu peste 2,5%

Cel mai sensibil indice de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), BET Fi, care face media ponderată a variaţiilor preşurilor acţiunilor Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP), creştea cu 2,53% la ora 16.30.

Indicele energetic BET NG creştea celmai mult, cu 4,2%,  cu puţine minute înaintea închiderii BVB. Indicele BET XT, al celor mai importante 25 acţiuni, inclusiv SIF-urile şi FP, creştea cu 2,96%. Indicele compozit BET C, al tuturor acţiunilor cu excepţia SIF-urilor, câştiga  peste 3%, iar indicele BET, care este considerat oficial  reprezentativ, creştea cu 3,33%. BET este al celor mai importante 10 acţiuni.

Cei mai urmăriţi indici bursieri din Europa, CAC 40 al bursei pariziene şi DAX al celei din Frankfurt creşteau cu peste 1,7%, respectiv cu peste 1,2%. Valoarea tranzacţiilor (lichiditatea) era suficient de mare pentru a considera creşterile eliogibile de ase înscrie într-o tendinţă ascendentă mmai durabilă decât pentru  o zi. Cel puţin, pentru Bucureşti 12 milioane de euro nu este o cifrpă prea des întâlnită.

Creşterile de la BVB sunt încurajate de condiţiile favorabile externe, dar se bizuie mai ales pe două argumente autohtone.

Mai întâi, acţiunile SIF-urilor  se află „în plin raliu“, potrivit jargonului brokerilor, pentru că se aşteaptă dividende mari de la ele, din banii luaţi pe vânzarea pachetelor pe care le-au deţinut la BCR.
În plus, investitorii se află în plină campanie de acumulare de acţiuni SIF, ca urmare a intrării în vigoare a legii care creşte pragul maxim de deţinere de la 1 la 5%.

Pe de altă parte, se aşteaptă ca noua conducere a BVB să fructifice mai bine potenţialul de dezvoltare a pieţei româneşti, inclusiv prin oferirea celor mai bune condiţii de listare a marilor companii energetice de stat şi nu numai a acestora.

Noul consiliu de adminitraţie al BVB urmează să se întâlnească săptămâna viitoare. De la această întâlnire se aşteaptă poate chiar desemnarea noului director general al Bursei din Bucureşti, cu toate că majoritatea administratorilor acesteia par să fie de acord că „există probleme mai importante decât alegerea unui nou director“, făcând aluzie tocmai la oferta publică de acţiuni Hidroelectrica.


Ce spune Europa

Pieţele sunt pe cale să aibă cel mai bun început de an din 1998 încoace, pe fondul modului favorabil în care majoritatea ţărilor Uniunii Europene susţin tratatul fiscal, potrivit Bloomberg.

„Pieţele sunt într-o stare de spirit mai favorabilă riscului şi ar putea continua să crească, doar dacă  evenimente, cum ar fi summit-ul de ieri, nu evidenţiază noi riscuri. Liderii europeni vor fi învăţat cum să abordeze problemele, adică nu  cu capul în nisip în speranţa vor dipărea”, a comentat  Alexander Kraemer, analist la Commerzbank în Frankfurt, citat de Bloomberg.

Pe de altă parte,  pe piaţă creşte speranţa, incurajată de premierul grec şi „confirmată“ de alte surse, că Grecia va încheia cu succes, săptămâna aceasta, negocierile cu creditorii săi. Ştergerea unei părţi din datorii şi amânarea altora ar urma să ferească Grecia de declararea incapacităţii de plată, cu consecinţe dezastruoase pentru ea însăşi pentru mulţi ani şi altele, foarte periculoase pentru întreaga Europă.

Evitarea falimentului de către Grecia îndepărtează pericolul de Portugalia, care este următoarea ţintă a speculatorilor.

Totodată, „diverşi factori de risc, cum ar fi posibilitatea de restructurare a datoriei portugheze, sunt trecuţi în rezervă, în speranţa că mai multe bănci centrale importante vor injecta lichiditate pe pieţe”, a declarat Sebastien Galy, de la Societe Generale, citat de Reuters.

Şi piaţa americană ar putea deschide în creştere, căci „se pare ca tendinţa este de a tranzacţiona în creştere, în absenţa unor veşti proaste din Europa „, a adăugat Bill O’Neill, director de investitii de la Merrill Lynch Wealth Management.

Totuşi, grijile nu au fost lăsate să dispară de datele macroeconomice ale Zonei Euro, unde şomajul a atins un nivel record în luna ianuarie.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Asta mai lipsea! Ilie Bolojan a dat cea mai proastă veste pentru români: urmează recesiune. Măsuri de urgență
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre