Bursa „Mihail Manoilescu” este de 1.000 de lei, Bursa pentru performanţe deosebite în activitatea organizatorică – de 800 lei, Bursa pentru performanţe deosebite în activitatea de cercetare ştiinţifică – 800 lei, Bursa de performanţă – 690 de lei, Bursa de merit – 530, Bursa de studiu – 400, Bursa socială – 345, iar cea de ajutor social ocazional – 345 de lei, potrivit site-ului Academiei de Studii Economice.
Bursa pentru studenţi străini va reprezenta echivalentul în lei al sumei de 65 euro şi Bursa pentru masteranzi străini va reprezenta echivalentul în lei al sumei de 75 euro.
Bursa pentru doctoranzi români, anul I de studiu, va fi de 851 lei, Bursa doctoranzi români, anul II de studiu – 915 lei, iar Bursa doctoranzi români, anul III de studiu – 1.220 lei.
Senatul ASE a aprobat şi tarifele pentru plata cu ora. Cadrele didactice titulare ASE, pensionarii ASE, cadrele didactice asociate programelor MBA şi cadrele didactice din străinătate vor fi plătite cu 40 de lei pe oră, cadrele didactice asociate – cu 23 de lei pe oră şi asistentul universitar – cu 19 lei pe oră.
Senatul ASE precizează că pentru activităţi didactice la programele de masterat cu taxe de şcolarizare speciale şi programele postuniversitare şi de formare continuă, tariful la plata cu ora se stabileşte prin bugetele acestor programe, fără a se depăşi tarifele maximale, astfel: profesor 107 lei/oră, conferenţiar 74 lei/oră, lector 52 lei/oră, asistent 41 lei/oră.
CITEŞTE ŞI: Peste 40.000 de studenţi vor avea burse sociale din bani europeni