„Trebuie să facem şi puţină cultură şi să ne aducem aminte de martirii noştri. Va rămâne în memoria Bucureştiului, nu numai a sectorului 4. Brâncoveanu a fost un bun creştin, nu şi-a pierdut credinţa, a renunţat mai bine la cap decât la credinţa ortodoxă şi la valorile româneşti pe care le-a implementat la vremea respectivă„, a declarat primarul Cristian Popescu-Piedone, potrivit Agerpres.
În contextul în care 2014 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul Brâncoveanu”, primarul Cristian Popescu-Piedone a dorit ca, în numele comunităţii locale a sectorului 4, să comemoreze 300 de ani de la martiriul marelui domnitor, al celor patru fii ai acestuia, ginerelui, sfetnicului său de seamă, care au fost decapitaţi la Istanbul pe 15 august 1714.
Reproducând în bronz trăsăturile celui care a ales moartea sa şi a celor dragi, refuzând să se lepede de credinţa creştină, bustul reprezintă, potrivit autorităţii locale, centrul amenajării peisagistice din intersecţia bd-lui Constantin Brâncoveanu cu şos. Olteniţei, străjuind şi vorbind generaţiilor viitoare despre tărie de caracter, dragoste de neam şi credinţă.
Costurile necesare realizării lucrărilor totalizează 45.000 de lei (inclusiv TVA), suma provenind de la bugetul local al sectorului 4. La inaugurare au participat fostul jucător profesionist de tenis Ilie Năstase, prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, şi viceprimarul Bucureştiului Dan Darabont.