BUSUIOCUL, leac miraculos, întăreşte sistemul imunitar

Busuiocul considerat „regele mirodeniilor” de mulţi bucătari şi autori de cărţi gastronomice, la români şi în toată lumea creştin-ortodoxă el este folosit la stropirea cu aghiazmă, pentru sfinţirea locurilor şi alungarea necuratului. Foarte puţini oameni cunosc, însă, calităţile terapeutice ale busuiocului, informează Agerpres.
Filip Stan
05 ian. 2016, 11:28
BUSUIOCUL, leac miraculos, întăreşte sistemul imunitar

Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă ierboasă din genul Ocimum, care face parte din familia Lamiaceae. Originară din Asia tropicală sau centrul Africii este cultivată, în prezent, în aproape toate colţurile lumii. Termenul de busuioc provine din limba greacă (basileus însemnând rege). În afară de cel mai cunoscut soi de busuioc, cel genovez, mai există aproximativ 150 de varietăţi ale acestei plante, care diferă prin miros şi gust, între acestea, numărându-se busuiocul anason, busuiocul lămâie, soiul albastru african, busuiocul thailandez etc.

Planta în funcţie de soi atinge între 20-60 cm înălţime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, cu lungimi cuprinse între 1,5-5 cm şi late între 1-3 cm. Florile sunt de general albe, dar pot avea şi alte culori în funcţie de soi. Busuiocul este foarte sensibil la frig, el crescând bine în condiţii de căldură şi umezeală. În timp ce soiurile comune de busuioc sunt plante anuale, alte varietăţi, cum ar fi busuiocul albastru african şi busuiocul thailandez, sunt perene.

Busuiocul are în compoziţia sa 90% apă, Vitamina B1 (Tiamina), Vitamina B2 (Riboflavina), Vitamina B3 (Niacină), Vitamina B5, Vitamina A (Retinol), Beta-caroten, Vitamina B6, Vitamina C, Vitamina E, Vitamina K, magneziu, calciu, mangan, fier, fosfor, potasiu, sodiu, zinc şi fibre alimentare, potrivit site-ului jardin-a-manger.com.

Folosit ca şi condiment, în mod obişnuit, se recomandă ca acesta să fie adăugat preparatelor în stare proaspătă, la finalul pregătirii pentru a nu i se distruge aroma. Reţetele cu specific mediteranean şi asiatic folosesc în mod frecvent busuiocul. Bucătăria chineză foloseşte specialităţi de busuioc proaspăt sau uscat pentru supe şi alte feluri de mâncare. Acesta este gătit câteodată cu fructe proaspete sau adăugat în gemuri de fructe, sosuri şi sucuri.

În scop medicinal, de la busuioc se folosesc frunzele şi florile. Recoltarea lor începe spre sfârşitul lunii iunie şi continuă până toamna târziu. Compoziţia bogată în substanţe benefice, cu acţiuni antimicrobiene sau antiinflamatorii, face ca busuiocul să fie de un real ajutor în tratamentul multor afecţiuni.

Busuiocul întăreşte sistemul imunitar, reglează funcţiile glandelor endocrine şi metabolismul celular, tonificând întregul organism. Studiile de specialitate au arătat ca uleiul volatil de busuioc, are proprietăţi antiseptice, bactericide, antiinflamatorii şi cicatrizante. Este recomandată infuzia din frunze şi flori de busuioc. În cosmetică se foloseşte infuzia sub formă de comprese sau pulverizări în cazul tenului gras şi acneic.

Frunzele de busuioc utilizate sub formă de suc, ceai sau decoct au rol tonic şi revigorant pentru memorie, îmbunătăţesc funcţia digestivă şi induc transpiraţia abundentă. Pulberea de busuioc are acţiune energizantă şi antidepresivă, înlăturând efectele surmenajului şi echilibrând starea psihică şi emoţională. Ceaiul de busuioc are efect calmant, antidepresiv, diuretic şi tonic digestiv. Studii recente arată că frunzele de busuioc pot oferi o protecţie semnificativă împotriva stresului, prin mestecarea acestora de două ori pe zi. Este recomandat şi sub formă de tinctură în caz de depresie, migrenă, îmbătrânire precoce, guturai, colită şi ulcer.

Busuiocul este o componentă importantă a siropurilor de tuse expectorante. Acesta ajută la eliminarea mucusului în caz de bronşită sau astm. Planta are efecte benefice în tratarea tulburărilor sistemului respirator. Decoctul din frunze de busuioc, cu miere şi ghimbir este un remediu eficient.

Această plantă mai are rolul de a reduce nivelul colesterolului din sânge. Are efect benefic în cazul bolilor cardiace şi a slăbiciunii declanşate de acestea. Frunzele de busuioc sunt renumite pentru eficienţa lor şi în tratarea ulceraţiilor şi a infecţiilor gurii. Pentru îndepărtarea mirosului neplăcut al respiraţiei şi întărirea gingiilor, se recomandă spălături bucale cu ceai de busuioc.

Ceaiul de busuioc este un remediu excelent în zilele fierbinţi de vară. Se bea cald, la temperatura camerei, cu câteva picături de zeamă de lămâie, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro.

De asemenea, busuiocul potenţează puterea de dezintoxicare la nivelul ficatului, deoarece în frunzele sale sunt prezente şase substanţe cetonice cu acţiune directă asupra celulelor hepatice, care cresc potenţialul metabolic al acestora.

Busuiocul proaspăt se poate păstra în frigider 1-2 zile înfăşurat în hârtie umedă sau până la o săptămână în pungi pentru congelator umplute cu aer. Mai poate fi uscat în locuri ferite de lumina directă a soarelui şi păstrat în recipiente de sticlă sau săculeţi de pânză. Busuiocul poate fi păstrat şi în ulei de măsline.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Amendă de peste 4.000 de lei pentru românii care transportă în mașină animalele de companie și nu respectă aceste reguli. Ce prevede Codul Rutier 2025
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Ce urmează după zilele de ger. Primăvara, ceva mai aproape
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Prognoza meteo: Creștere treptată a temperaturilor și șanse ridicate de precipitații
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!