„Așeaz-o în munți, lângă ocean sau în grădină. Și se va contopi imediat cu mediul înconjurător”, a anunțat retailerul japonez despre cabana Muji.
Casa se va vinde cu 27.000 de dolari (aproximativ 24.000 de euro), preț care include toate materialele și costurile de construcție / de asamblare.
Interiorul cabanei are o suprafață de 9,1 metri pătrați, iar micul spatiu acoperit aflat în fața casei are 3 metri pătrați. Interiorul este alcătuit dintr-o singură cameră (nu există bucătărie și nici baie).
Citeşte şi Militarul rănit într-un accident la Cabana de instruire Cheia a murit într-un spital din Bruxelles
În față, cabana are uși glisante din sticlă, astfel încât interiorul nu va duce lipsă de lumină naturală. În spate, căsuța are o fereastră care asigură circulația aerului.
Fundația cabanei este din beton, în vreme ce pereții exteriori sunt din lemn de cedru ars (lemnul de cedru a fost carbonizat printr-o tehnică japoneză, apoi răcit, curățat și lăcuit). Pereții interiori sunt din placaj de chiparos netratat.
Podeaua din mortar este rezistentă și ușor de curățat, fiind ideală pentru un mediu rustic.
Retailerul Muji crede că noua cabană va fi folosită de turiști într-o mulțime de locuri. Potrivit reprezentanților companiei, cabana oferă echilibrul perfect între intimitatea unei locuințe permanente și eleganța unei cabane pentru vacanță.