Cadavru în stare de descompunere, găsit într-un beci

Cadavrul unui bărbat ucis în toamna anului trecut a fost găsit de poliţişti într-un beci dintr-o locuinţă din judeţul Suceava, suspectat de comiterea faptei fiind chiar prietenul victimei, un bărbat de 30 de ani, aflat în arest pentru tâlhărie. Procurorii urmează să afle cum s-a produs omorul.
Filip Stan
09 mai 2018, 07:09
Cadavru în stare de descompunere, găsit într-un beci

Poliţiştii au descoperit un cadavru aflat în stare de descompunere într-un beci dintr-o locuinţă din comuna Marginea.

Oamenii legii au făcut verificări într-un alt dosar în care un bărbat de 30 de ani, care locuia în casa tatălui său, fusese arestat pentru o tâlhărie comisă în luna aprilie. În urma cercetărilor, poliţiştii au mers la locuinţa respectivă, iar în beci au găsit cadavrul în stare de descompunere al unui bărbat, identificat ulterior ca fiind Maricel Zlotari, de 37 de ani.

Potrivit news.ro, anchetatorii au stabilit că victima se cunoştea cu bărbatul în vârstă de 30 de ani care stătea în casa tatălui său, iar cei doi se vedeau des şi consumau şi băuturi alcoolice. La o astfel de întâlnire în luna noiembrie, cei doi bărbaţi s-ar fi certat, iar victima a fost lovită de bărbatul respectiv şi în urma rănilor a decedat. Bărbatul a dus cadavrul în beci şi l-a acoperit cu paie, el locuind mai departe în casa respectivă.

În luna aprilie, el a jefuit un bărbat din localitate, după care a fost arestat preventiv pentru tâlhărie, fiind dus în arestul IPJ Suceava, unde se află şi în momentul de faţă.

Anchetatorii au precizat că dispariţia victimei nu a fost semnalată la momentul respectiv deoarece acesta nu avea familie şi nici prieteni.

Procurorii au început cercetările în acest caz pentru a stabili cum s-a petrecut fapta în urma căreia bărbatul a fost ucis.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Sucul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen și i se mai spune și ”aurul mov al frumuseții”
Capital.ro
Schimbare permis auto 2025. Vor fi refuzați. Avertisment pentru șoferii care au doar bani cash la ei
Playtech.ro
Noroc uriaș pentru o singură zodie în următorii 10 ani. Schimbările apar chiar din februarie 2025 în viața acestor nativi
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
O jucătoare de tenis, numită „pramatie” de comentator după ce le-a arătat fundul spectatorilor la Australian Open
wowbiz.ro
Catinca Roman și fiica ei, Călina, concurente la Asia Express 2025! Cele două participă împreuna în sezonul 8
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Oamenii care iau foc din senin. Tot mai multe cazuri bizare înfiorează lumea
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Doliu în România. O cunoscută astroloagă s-a stins din viață
Cancan.ro
După Ingrid Baciu, România mai pierde încă un astrolog. A murit după o luptă grea cu cancerul
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Decizia lui Călin Georgescu. Anunțul oficial al avocatei sale după verdictul ȊCCJ
StirileBZI
Ce se întâmplă cu prețurile la energie dacă va fi prelungită plafonarea și după data de 1 aprilie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
Cine e suspectul reținut în cazul crimei de la Bragadiru. Cum a fost ucisă Marina și ascunsă în cimitirul de mașini
substantial.ro
Nicușor Dan își pregătește campania prezidențială cu un buget estimat de 2-3 milioane euro
MediaFlux
AMENZI de 27.000 de lei pentru români! Ce documente se depun pentru a scăpa de contravenție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Umbra lui Elon Musk deasupra democrației europene: ”susține extrema dreaptă în toată Europa” – afirmă Olaf Scholz