Cadavrul unui bărbat plecat să culeagă ciuperci a fost găsit mâncat de vulpi

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit miercuri în staţiunea Buşteni de muncitorii care efectuau lucrări de amenajare la rețeaua de apă din zona pârtiei Kalinderul. Aceştia spun că bărbatul ar fi murit din cauza hipotermiei iar trupul neînsufleţit ar fi fost mâncat parţial de vulpi. Omul dispăruse în urmă cu nouă zile, când, a plecat de acasă pentru a culege ciuperci.
Filip Stan
29 oct. 2015, 09:03
Cadavrul unui bărbat plecat să culeagă ciuperci a fost găsit mâncat de vulpi

Bărbatul a fost descoperit într-o râpă de un muncitor în timp ce era în pauză şi s-a dus să se plimbe pe munte împreună cu mai mulţi colegi.

Salvamontiştii care au coborât trupul omului de pe munte spun că acesta ar fi avut o şansă, dacă era găsit la timp. Ei cred că bărbatul nu a murit din cauza căzăturii, ci de hipotermie. Noaptea, temperaturile scad sub 0 grade în munţi.

Bărbatul avea 57 de ani şi a dispărut săptămâna trecută, când a plecat la cules ciuperci.Acesta era însoţit de câinele său, iar când animalul s-a întors singur acasă, apropiaţii au intrat în panică şi au alertat poliţia.

„Era mâncat de vulpi parțial și în stare destul de degradată. După o săptămână, șansele de supravietuire nu există pentru că temperaturile scad noaptea sub 0 grade„, a precizat Claudiu Vasilescu, de la Salvamont Bușteni, potrivit libertatea.ro.

Citeşte şi Copilul din Dolj dispărut de acasă, găsit mort într-un canal de irigaţii

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI