Cadavrul a fost observat la suprafaţa apei de un localnic, care a sunat la 112.
„La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care a intervenit pentru recuperarea cadavrului. În paralel, se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale producerii decesului”, a precizat Mădălina Bălănescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, pentru Agerpres.
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat la pescuit pe malul lacului de acumulare Budeasa, s-a înecat pe 17 iulie, după ce a intrat în apă cu intenţia de a descâlci firul unei undiţe. La incident a asistat un alt pescar, care a sunat la 112.
Pompierii au efectuat timp de trei zile căutări în zona în care s-a produs accidentul, însă nu au reuşit să găsească cadavrul.