O persoană a fost găsită decedată marți seara, îngropată în zăpadă, în orașul Sapporo de pe insula Hokkaido, în urma unui viscol care a lovit cu putere mai multe părți ale insulei, potrivit ziarului ‘Hokkaido’.
Patru persoane au fost rănite în accidente legate de vreme, pe aceeași insulă, mai relatează ziarul local.
Stratul de zăpadă ajunsese marți la 50 — 90 de centimetri în unele părți ale insulei, într-un interval de 24 de ore, a anunțat postul de televiziune NHK.
În orașul Awara din zona de coastă de la Marea Japoniei, vânturi puternice au răsturnat un autobuz care transporta 28 de persoane, dintre care patru au fost rănite, a informat presa locală.
De asemenea, presiunea joasă a provocat ninsori în multe zone ale Japoniei, Agenția Meteorologică emițând un avertisment de avalanșe, vânturi puternice și valuri mari.
Circa 7100 de gospodării au fost afectate miercuri de întreruperea furnizării energiei electrice în nord-estul Japoniei din cauza căderilor masive de zăpadă și a vânturilor puternice, a anunțat NHK, citând compania Tohoku Electric Power.
Unele servicii feroviare au fost suspendate în partea de nord-est a țării.
Pe insula Hokkaido și în regiunea Hokuriku de pe insula Honshu, principala insulă a arhipelagului japonez, sunt așteptate joi dimineață căderi de zăpadă de până la 80 de centimetri, mai informează agenția DPA.