Cadre medicale ale serviciilor de ambulanţă din ţară vor fi detaşate în acest sezon pe litoral

Cadre medicale ale serviciilor de ambulanţă vor fi detaşate în acest sezon estival pe litoral, pentru a lucra împreună cu cele din judeţul Constanţa, fiind pentru prima oară după 1989 când se întâmplă acest lucru. Cazarea şi hrana personalului din alte judeţe vor fi suportate de către Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), costurile ridicându-se la aproximativ 300.000 de euro.
Iulian Tudor
01 iul. 2019, 16:18
Cadre medicale ale serviciilor de ambulanţă din ţară vor fi detaşate în acest sezon pe litoral

Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, Laurenţiu Bădescu, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că cinci ambulanţe noi au intrat, începând cu 1 iulie, în dotarea SAJ.

„Sunt cinci ambulanţe tip C cu medic, care sunt dotate cu echipamente de terapie intensivă, pentru situaţii de urgenţă majore, pentru infarcte miocardice şi accidente vasculare cerebrale, pentru traumă complexă din accidente rutiere. Ele vor fi distribuite în Constanţa, două ambulanţe, şi câte una la Mangalia, Eforie şi Năvodari”, a afirmat Laurenţiu Bădescu.

El a precizat că în momentul de faţă parcul auto al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa este înnoit în proporţie de 20-25 la sută, dar problema o reprezintă lipsa personalului.

„Au mai venit 13 ambulanţe în decembrie şi cu acestea 5 sunt 18 ambulanţe noi. Se reînnoieşte parcul auto cu 20-25%. În parcul auto avem 63 de ambulanţe. Ambulanţe avem acum, avem lipsă de personal, suntem la aproximativ 50% din normativ. Am cerut ajutorul colegilor mei din ţară, de la alte servicii de ambulanţă şi cu ajutorul Instituţiei Prefectului şi cu Federaţia Patronatelor din Turism încercăm să ne ajutăm reciproc pentru că turistul trebuie să fie în siguranţă, trebuie să aibă asistenţă medicală de urgenţă”, a explicat managerul SAJ Constanţa.

El a precizat că deja a venit primul echipaj din ţară, de la Serviciul de Ambulanţă Neamţ, acesta fiind format din asistentă şi şofer.

„Pe parcursul întregii veri, în funcţie de ce disponibilităţi au colegii noştri, o să înceapă să ne ajute. Astăzi a venit primul echipaj din ţară, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ. Pentru fiecare ambulanţă din ţară va fi un asistent şi un şofer care se formeze un echipaj tip B2. Medici sunt puţini la sistemele de ambulanţă, sperăm că vor veni şi medici, dar încă nu ştim sigur. (…) Estimăm că ne vor ajuta 12 -13 judeţe. (…) Noi formăm 24 din 24 de ore în medie 25-26 de echipaje în tot judeţul. Faţă de normativ ne trebuie 37 – 38 de echipaje continuu, cu ce avem noi angajaţi. Ca număr de ambulanţe am putea să formăm, dar nu avem personal”, a afirmat Laurenţiu Bădescu.

El a precizat că detaşarea cadrelor medicale de la ambulanţă pe litoral era o practică întâlnită înainte de 1989, dar de atunci nu a mai existat aşa ceva.

La rândul său, prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Dragoş Răducan, a spus că investitorii din turismul de pe litoral au solicitat autorităţilor câteva lucruri elementare, iar acesta este primul care se realizează.

„Este un vis împlinit după 29 de ani. Am solicitat câteva lucruri elementare: siguranţa turiştilor pe care îi aducem pe litoral, paza turiştilor pe care îi aducem pe litoral şi un confort minim: iluminat şi lipsa câinilor vagabonzi. Acesta este primul dintre parteneriatele pe care încercăm să le încheiem cu autorităţile locale şi cu celelalte instituţii care ajută la buna desfăşurare a turismului în perioada estivală. Ştim cu toţii că în această perioadă de vară peste 1,5 milioane de turişti vor veni pe litoral în structurile clasificate şi în jur de 500 – 600.000 în cele neclasificate. Ne dorim de mult acest parteneriat, în sfârşit acum se realizează. Urmează celelalte, sperăm că va fi urmat acest exemplu”, a explicat Dragoş Răducan.

El a precizat că patronatele din turism vor suporta costurile legate de cazarea şi hrana cadrelor medicale detaşate din ţară, care se ridică la aproximativ 300.000 de euro.

„Efortul pe care patronatele îl fac în această vară privind cazarea şi serviciile de masă este estimat la 300.000 de euro. Suntem dispuşi în continuare să cheltuim pentru a asigura serviciile minime, decente, de bun simţ pe care şi le doreşte orice turist într-o staţiune civilizată”, a explicat prim-vicepreşedintele FPTR.

Cadrele medicale ale serviciilor de ambulanţă din ţară vor fi detaşate în serii de câte două săptămâni în staţiunile de pe litoral până în jurul datei de 15 septembrie.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru mai mulți turiști români care au mers în Grecia. Se întâmplă din ce în ce mai des: “Poliția nu a luat nicio măsură”
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin. Se aplică din 31 iulie
Playtech.ro
Iubita lui David Popovici, apariție de SENZAȚIE! I-a lăsat pe toți cu gura căscată, ipostaze îndrăznețe
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Un august fierbinte. Abia acum vine marea caniculă. Avem cifrele
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Primele declarații ale lui David Popovici după calificarea în finala de 100 metri liber. Cum se simte înotătorul înainte de ultima lui cursă de la JO 2024: „Nu voi putea să intru fără trac”
Capital.ro
Decizie ISTORICĂ luată de Mircea LUCESCU. Vestea pe care toată România o aștepta
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
„Durere mare” Ei sunt părinții Marinei Gavril, doctorița ucisă cu sânge rece în Brăila! Primul și singurul mesaj sfâșietor pe care femeia l-a postat după ce fiica i-a fost omorâtă
substantial.ro
Avertizare cod galben de caniculă pentru joi: temperaturi de până la 36 de grade în Bucureşti şi jumătate din ţară
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?