Câinii de companie au un impact „mult mai amplu și mai grav”asupra naturii decât se recunoaște în mod obișnuit, dezvăluie un studiu publicat în revista Pacific Conservation Biology de o echipă de la Universitatea Curtin din Australia, citată de Adevărul.
Printre cele mai afectate elemente se numără fauna sălbatică, în special păsările de țărm, care sunt hărțuite sau chiar ucise; solul, a cărui chimie poate fi alterată de fecalele câinilor, afectând astfel dezvoltarea plantelor; cursurile de apă, poluate de insecticidele din tratamentele antiparazitare pentru purici și căpușe; atmosfera, prin contribuția industriei hranei pentru animale la emisiile globale de carbon.
Citeşte şi: Amendă usturătoare pentru stăpânii de câini din România. Legea care îi arde la buzunare
De exemplu, în Australia, atacurile câinilor fără stăpân asupra pinguinilor mici din Tasmania ar putea contribui la prăbușirea coloniei, în timp ce un studiu asupra animalelor duse la spitalul pentru animale sălbatice de la Grădina Zoologică din Australia a constatat că mortalitatea era mai ridicată după atacurile câinilor, acesta fiind al doilea cel mai frecvent motiv de internare după accidentele de mașină.
De asemenea, în SUA, unele cercetări arată că insecticidele din medicamentele pentru purici și căpușe ucid nevertebratele acvatice atunci când se scurg în cursurile de apă, iar fecalele câinilor pot lăsa urme de miros și pot afecta chimia solului și creșterea plantelor.
Pe de altă parte, potrivit unui studiu din 2020, producția de hrană uscată pentru animale de companie generează emisii de gaze cu efect de seră echivalente cu cele ale celei de-a 60-a țări poluatoare din lume. Suprafața agricolă necesară pentru acest sector este de aproape două ori mai mare decât întreg teritoriul Marii Britanii.
Citeşte şi: Cele 10 rase de câini pe care medicul veterinar nu le-ar cumpăra în veci. Ar fi bine să le eviți și tu
Autorul principal al studiului a preciuat că cercetarea vizează sensibilizarea cu privire la impactul asupra mediului al celui mai bun prieten al omului.
„Într-o anumită măsură, le dăm o șansă câinilor pentru că sunt atât de importanți pentru noi… nu doar ca și câini de serviciu, ci și ca tovarăși”, a spus Bill Bateman de la Universitatea Curtin din Australia, subliniind beneficiile pe care câinii le au asupra sănătății mentale și fizice a stăpânilor lor.
Acesta propune mai multe soluții practice., precum ţinerea câinilor în lesă în zonele sensibile; respectarea legilor privind accesul animalelor; crearea de zone în care accesul câinilor să fie restricționat; alegerea unei hrane sustenabile, chiar dacă aceasta este mai costisitoare.