Călător prins sub tramvai în Bucureşti. Acesta a alunecat în timp ce cobora din mijlocul de transport în comun. Călătorul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.
Vatmanul a fost testat cu aparatul etilotest. Acesta nu consumase băuturi alcoolice. A fost deschisă o anchetă.
Incidentul a avut loc într-un tramvai care se deplasa pe linia 7, pe Șoseaua Viilor pe sensul spre Șoseaua Progresului.
Împuşcături în Bucureşti. Un bărbat aflat pe trotuar a tras cu pistolul în direcția unui tramvai care se deplasa pe Şoseaua Viilor. Un proiectil a intrat pe un geam și a ieșit pe geamul din partea opusă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Martorii au sunat la 112.
Poliţişti ai Secţiei 18 s-au deplasat la locul incidentului pentru cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.
„În această dimineață a fost sesizat faptul că un tramvai ce circula pe Șoseaua Viilor a fost lovit cu un obiect, care a spart doua geamuri ale vehiculului – traversând zona destinată călătorilor. Nicio persoană nu a fost rănită.
La acest moment se efectuează verificări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul, precum și pentru identificarea obiectului care a produs distrugerea.
Cercetările sunt efectuate de Secția 18 Poliție, cu sprijinul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase”, a transmis Poliţia Capitalei.