Călătorie cu trenul de aproape 20 de ore de la Timișoara la Mangalia. Cum explică CFR întârzierea de 5 ore

Pasagerii unui tren care a plecat de la Timișoara miercuri, în jurul orei 18.00, vor ajunge la destinație, la Mangalia, după mai mult de 20 de ore, cu o întârziere de peste cinci ore. CFR Călători enumeră mai multe motive ale întârzierii și spune că pasagerii vor primi apă .... la Fetești.
Alina Costache
27 iun. 2024, 13:45
Călătorie cu trenul de aproape 20 de ore de la Timișoara la Mangalia. Cum explică CFR întârzierea de 5 ore

Un tren care circulă între Timişoara Nord şi Mangalia şi care a plecat miercuri va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore. Compania CFR Călători afirmă că această întârziere a fost cauzată de avarierea locomotivei după ce a lovit un copac căzut pe linie, o defecţiuni la un vagon şi lipsa de tensiune în firul de contact, pe un tronson, din cauza furtunilor.

Potrivit CFR Călători, trenul IR 1992 Timişoara Nord (pl 17:51) – Mangalia (sos 09:28), cu plecare din Timişoara Nord în 26 iunie, va sosi la destinaţie cu o întârziere semnificativă, de peste 300 de minute.

Citește și: Trei adolescenți au fost loviți de tren, la Suceava, din cauza căștilor de pe urechi

”Principalele cauze care au condus la această întârziere sunt: lovirea unui copac aflat în gabaritul liniei ce a condus la avarierea locomotivei şi a necesitat schimbarea acesteia; remedierea unei defecţiuni apărute la un vagon; lipsă tensiune în firul de contact dintre staţiile Balota şi Tamna din cauza fenomenelor meteorologice”, a transmis CFR Călători.

Reprezentanţii CFR Călători au precizat că, în staţia Feteşti, călătorilor li se va oferi apă.

 

Trenurile Soarelui 2024. Cât te costă să mergi cu trenul de la Bucureşti la Constanţa în această vară

CFR Călători a dat startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui”. Turiștii au la dispoziție 30 de trenuri care asigură zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării până la data de 7/8 septembrie 2024.

Cum vor circula Trenurile Soarelui 2024
Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur.

Astfel, timp de trei luni, 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 14 trenuri (7 dus/7 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.

36 de trenuri (18 dus/18 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur: 15 perechi din București Nord (din care 9 perechi trec și prin București Băneasa), 2 perechi numai din București Băneasa și 1 pereche din București Obor.

Citeşte şi: Poţi conduce o maşină cu cutie automată dacă ai permis pe vehicul cu cutie manuală? Ce prevede legislaţia

Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 15 iunie 2024, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului.

De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre Capitală sau Constanța.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda