Calea Victoriei devine pietonală în Sâmbăta Mare. Bucureştenii se vor bucura de spectacole de teatru, concerte şi statui vivante

Calea Victoriei va deveni pietonală de sâmbătă până luni, Primăria Capitalei organizând, în zilele de Paşti, spectacole de teatru, concerte, ateliere pentru copii, urmând să fie prezenţi şi mimi, animatori şi portretişti, a anunţat, marţi, Primăria Capitalei.
Filip Stan
11 apr. 2017, 15:02
Calea Victoriei devine pietonală în Sâmbăta Mare. Bucureştenii se vor bucura de spectacole de teatru, concerte şi statui vivante

Sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 20.00 şi luni, între 10.00 şi 18.00, va avea loc evenimentul „La pas pe Calea Victoriei” organizat de Primăria Capitalei, prin Creart, bulevardul devenind pietonal cu ocazia sărbătorilor de Paşti, pe segmentul de la intrarea dinspre Piaţa Victoriei până la Strada George Enescu.

Primăria Capitalei precizează că pe Calea Victoriei vor fi organizate în acest interval orar spectacole de teatru şi concerte, vor fi prezenţi mimi, animatori, portretişti şi statui vivante, ateliere pentru copii, atelier de facepainting, dar şi un studio foto mobil.

Corul bărbătesc „Armon” şi Corul Academic „Divina Armonie”, dar şi mai mulţi muziciani stradali „vor întreţine atmosfera sărbătorilor pascale printr-un program muzical deosebit”, precizează municipalitatea.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi inclus şi spectacolul de teatru „Zidul”, coproducţie Teatrul Masca – ARCUB, în regia lui Mihai Mălaimare, „un spectacol ce aduce în faţa publicului tehnica statuilor vivante, o poveste tulburătoare şi un balet fabulos”, mai spun reprezentanţii municipalităţii.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, declara, în urmă cu aproximativ o lună, că transformarea Căii Victoriei în arteră pietonală este un proiect-pilot pentru sărbătorile de Paşti, dar că aceasta ar putea fi menţinută arteră pietonală în fiecare weekend pe tot parcursul anului dacă bucureştenii vor considera că este o măsură bună.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Marea actriță ne-a părăsit. A fost cea mai iubită, dar boala a doborât-o: Ne va fi dor de ea...
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Horațiu Potra vrea revoltă. Cere ca românii să iasă înarmați pe străzi
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Motivul pentru care a fost respins Călin Georgescu. Ce s-a descoperit în dosarul depus la BEC
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Indemnizaţie de bunic 2025. Ce sume oferă statul pentru a avea grijă de nepoţi. Ce vârstă trebuie să aibă beneficiarii
MediaFlux
Reacția lui Elon Musk, după respingerea candidaturii lui Georgescu: ”E o nebunie”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT