Ortodoxe: Sfinții Mucenici Terentie, African, Maxim și Pompie
Greco-catolice: Sf. m. Terentie, Maxim, Macarie, Pompei, African și cei împreună cu ei; [Sf. Gemma Galgani]
Romano-catolice: Ss. Apoloniu, pr. m.; Macarie
Sfinții Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompie și cei treizeci și șase împreună cu dânșii au trăit în Africa. Pentru că au refuzat să lepede credința în Hristos și să jertfească idolilor, au fost uciși. Guvernatorul provinciei a poruncit ca treizeci și șase dintre ei să fie omorâți prin tăierea capului.
Sfinții Mucenici Terentie, African, Maxim și Pompie au fost aruncați în închisoare fiind legați în lanțuri. Aici s-a arătat un înger al Domnului, i-a eliberat din lanțuri și le-a dat de mâncare. Ei au fost scoși afară și torturați, apoi iar aruncați din nou în temniță.
Guvernatorul a poruncit ca în temniță să fie aruncați șerpi veninoși și scorpioni, pentru ca mucenicii să moară în chinuri. Dar necuvântătoarele nu s-au atins de ei, scrie crestinortodox.ro
Văzând că nu reușește să-i ucidă pe cei patru mucenici, guvernatorul a poruncit, în cele din urmă, ca aceștia să fie decapitați. Fiind aduși la locul execuției, ei au cântat în psalmi aducând laude lui Dumnezeu. Cu toții au luat cununa muceniciei în anul 250.
Sfinte Maxim, tot harul Duhului cel de Dumnezeu insuflat picură-l întru mine, din limba ta cea curgătoare de miere şi dulce, Dumnezeiescule Maxim, pentru ca Bunul Dumnezeu să ne ierte greșelile noastre, să ne protejeze de boală și să ne aducă vindecarea.
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Maxim, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai vindecat, vindecă-mă și pe mine.
Sfinte Maxim, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre, acum și pururea, și-n vecii vecilor. Amin!