Ortodoxe: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica
Greco-catolice: Sf. ep. m. Antipa al Pergamului
Romano-catolice: Ss. Stanislau, ep. m.; Gemma Galgani, fc.
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut în București, pe 7 octombrie 1787. La vârsta de 20 de ani ajunge la mănăstirea Cernica. La cererea duhovnicului său, tânărul Constantin devine monahul Calinic.
La mănăstirea Cernica a fost ieromonah, preot și stareț timp de 31 de ani. În anul 1850, este ales în fruntea episcopiei Râmnicului. Această episcopie funcționa la Craiova și fusese mutată în urmă incendiului din 1847. Reclădind catedrala episcopală de la Râmnicu-Vâlcea, s-a mutat aici în 1857, unde a păstorit până în 1868.
Printre înfăptuirile sale de seama se numără și Mănăstirea Frasinei, scrie crestinortodox.ro. A fost îngropat la Mănăstirea Cernica, în tinda Bisericii „Sfântul Gheorghe“. Moaștele Sfântului Calinic se află la mănăstirea Cernica.
De Dumnezeu purtătorule, părintele nostru Calinic, povăţuitorule al călugărilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni!
Cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă vindecare grabnică și mântuire.
Cu întărire Dumnezeiască împărtăşit fiind, părinte, goneşte întunericul sufletului meu, ca să laud după cuviinţă lupta ta cea bună împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi, a patimilor trupului şi a lumeştilor deşertăciuni.
Primeşte, preasfinte, cântarea şi rugăciunea noastră, a celor nevrednici și aflați la vremuri de mari încercări şi caută din înălţimea cerului spre cei ce cu credinţă şi cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta. Amin!