Sărbători religioase ortodoxe: Sf. Sfinţit Mc. Vlasie, episcopul Sevastiei; Sf. Teodora împărăteasa
Sărbători religioase greco-catolice: Sf. ep. m. Vlasie; Prima apariţie a Sfintei Fecioare la Lourdes – 1858
Sărbători religioase romano-catolice: Sf. Fc. Maria de la Lourdes
Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie, pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 februarie, a trăit în cetatea Sevastia din Capadocia (regiune situată în centrul podişului anatolian; unul din cele mai importante centre ale creştinismului în secolul al IV-lea), în timpul împăratului Liciniu (308-321).
Hirotonit episcop sfântul dobândise darul vindecărilor, tradiţia spune că tămăduia chiar şi animalele. În timpul persecuţiilor, Sfântul Vlasie vieţuia ascuns într-una din peşterile Muntelui Argheos. Aici, în faţa peşterii, veneau fiarele sălbatice căutând binecuvântarea Sfântului Vlasie, mai ales atunci când se îmbolnăvea vreuna dintre ele.
Sfântul Vlasie se ascundea de furia persecutorilor, aşa cum făceau pe atunci mulţi creştini. Căci potrivit Sfinţilor Părinţi, creştinii trebuie să fugă din calea primejdiei atunci când aceasta vine. Părintele Ilie Cleopa îl citeză, în acest sens, pe Sfântul Ioan Gura de Aur, care spune că: „Dacă vezi că vine primejdia, să n-ai cutezanţa şi mândria cugetului să stai în calea primejdiei. Dacă stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcă te încrezi în tine. Dacă Dumnezeu vrea să pătimeşti martiriul şi să te încununeze, te găseşte duşmanul. Dar tu eşti dator să te păzeşti, să nu crezi că eşti mai tare decât Petru şi Pavel şi să stai în calea primejdiei”.
În aceea vreme, în cetate erau puţini creştini iar cei mai mulţi fugeau în pustie, în munţi şi în peşteri de frica chinurilor, pe care unii, neputând să le rabde, s-au închinat o vreme la idoli.
Nişte vânători, care l-au descoperit, l-au pârât la dregătorul cetăţii, Agricola, care a poruncit să fie prinşi toţi creştinii ascunşi. După ce a fost supus la chinuri, Sfântul Vlasie a fost aruncat în temniţă, unde a reuşit să întărească şi mai mult în credinţa în Hristos pe şapte femei creştine şi doi copii, închişi şi ei acolo. Cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului.
Tot astăzi este pomenită şi Sfânta Teodora împărăteasa.
Sfânta Teodora a fost soţia împăratului iconoclast (împotriva cultului icoanelor) Teofil (829-842); spre deosebire de soţul său, împărăteasa Teodora era iconodulă (cinstea icoanele).
La moartea lui Teofil (842) i-a urmat la tron fiul său Mihai, care fiind încă un copil, treburile statului erau administrate de Teodora. Astfel prigoana iconoclastă a încetat, împărăteasa convocând un sinod la Constantinopol, în 843, prin care s-a restabilit dogma ortodoxă şi icoanele şi-au ocupat din nou locul lor în cultul creştin