Ortodoxe: Sfânta Veronica
Greco-catolice: Sf. m. Proclu și Ilarie
Romano-catolice: Sf. Ioan Gualberto, abate; Fer. David, m.
Sfânta Veronica s-a născut în localitatea Banias, cunoscută și sub denumirea de „Cezareea lui Filip”, în partea nordică a Țării Sfinte, potrivit crestinortodox.ro. Cezareea lui Filip se află la aproape 200 de kilometri mai la nord de Ierusalim și la 40 de kilometri de Marea Galileei.
Sfânta Veronica a fost tămăduită de Mântuitorul Iisus Hristos de o boală femeiască, după 12 ani de suferință. Se spune că, atât în semn de mulțumire și slavă adusă lui Dumnezeu, cât și în semn de aducere aminte de binefacerea primită, Sfânta Veronica ar fi turnat o statuie de bronz ce-L reprezenta pe Mântuitor, ținând mâna unei femei îngenunchiate înaintea lui. Sfânta ar fi așezat statuia în fața casei ei, iar la baza acesteia se spune că se afla o plantă ce oferea tămăduire de orice boală.
Potrivit unei tradiții apusene, Sfânta Veronica (Berenice) este acea femeie care a șters cu o maramă față îndurerată a lui Iisus Hristos, pe când Acesta era dus spre Golgota. Chipul lui Hristos ar fi rămas astfel imprimat pe maramă, care a fost considerată apoi „prima icoană nefăcută de mâna omenească„.
Ducând o viață sfântă, după multe nevoințe duhovniceșți, Sfânta Veronica a trecut la cele veşnice.
Folositoare caldă câștigându-te pe ține, ne rugăm ție, noi, nevrednicii, și că ceea ce ai arătat chipul lui Iisus Hristos, dăruiește-ne să-L vedem și noi, în viață cea veșnică, ca să te cinstim și să-ți cântăm: Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!
O, preamilostivă Sfânta Veronica, care te-ai învrednicit de minunea cea nespusă a primirii Sfintei Mahrame, primește acum și această rugăciune ce-ți aducem ție și aprinde întru noi flacăra iubirii de Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ca împreună cu tine să ne învrednicim a cânta în Împărăția lui Dumnezeu: Aliluia!