Calendar ortodox 13 aprilie 2024. Sâmbătă se face pomenirea morţilor. De ce e bine să aprinzi o lumânare la biserică

Ne aflăm în Postul Paştelui, astfel că fiecare sâmbătă este dedicată "celor adormiţi". Pe 13 aprilie este pomenit Sfântul Martir Artemon, preotulş care s-a jertfit pentru credinţa sa.
Filip Stan
12 apr. 2024, 07:00
Calendar ortodox 13 aprilie 2024. Sâmbătă se face pomenirea morţilor. De ce e bine să aprinzi o lumânare la biserică

Calendar ortodox 13 aprilie 2024. Sfântul Sfinţit Mucenic Artemon a fost preot în cetatea Laodiceea, din Asia Mică, în vremea împăratului roman Diocleţian (284-305), prigonitor al creştinilor.

În acel timp „a fost mare prigoană împotriva creştinilor; de vreme ce au fost trimişi muncitori prin toate cetăţile şi ţările stăpânirii romanilor, ca să aducă jertfe zeilor şi să silească pe creştini la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască şi să-i ucidă. Deci, a mers în părţile Capadochiei un comit cu numele Patrichie, care săvârşea porunca împăratului”. (Vieţile Sfinţilor)
Calendar ortodox aprilie 2024: Sfântul Gheorghe, Floriile 2024 şi 10 sărbători cu cruce neagră înainte de Paşte
Mai înainte însă de venirea acestuia, episcopul Laodiceei, Sisinie, aflând că se apropia comitul, s-a dus noaptea în templul zeiţei Artemida, împreună cu Sfântul Artemon şi mai mulţi creştini, şi i-a sfărâmat pe toţi idolii care erau acolo şi i-a ars cu foc.

Întorcându-se apoi în biserică, îşi săvârşea obişnuitele rugăciuni şi-i întărea pe credincioşi, zicându-le: „Fiii mei, auzim de Antihrist cel ce vine în cetate, vrând să ucidă pe creştini. Deci, nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici fiarele şi nici un fel de moarte oricât de cumplită”. (Vieţile Sfinţilor)

Pentru Hristos, Sfântul Artemon a fost supus de către prigonitorii săi la chinuri cumplite, din care prin minune a scăpat nevătămat, aducând la credinţă mulţime de oameni care mărturiseau că Dumnezeul la care se închină Sfântul Artemon este Dumnezeul cel viu şi adevărat. După aceea prinzându-l cei necredincioşi, i-au tăiat capul şi astfel s-a dus la veşnicele locaşuri.

 

Calendar ortodox 13 aprilie 2024.

Ortodoxe
Sfânta şi Marea Joi;
Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul

Greco-catolice
Sfânta şi Marea Joi. Sf. papă Martin. Cele 12 Evanghelii ale Pătimirilor Domnului

Romano-catolice
Sf. Martin I, pp. m.

Calendarul creștin ortodox este bazat pe calendarul iulian și urmează credința liturgică. Conform Bisericii, acesta conține texte din Sfânta Scriptură, Sfinți și evenimente de comemorare, care sunt asociate cu fiecare zi a anului.

În ce zile din luna aprilie 2024 este interzis să speli rufe și să faci treabă în casă. Calendarul sărbătorilor dinainte de Paște

În ce zile din luna aprilie 2024 este interzis să speli rufe și să faci treaba în casă, printre care și cusutul sau treburile agricole.

Citește și: Se spală sau nu rufe în Vinerea Mare? „Nu există niciun temei!!” Părintele Vasile Ioana, tradiții și obiceiuri pentru Săptămâna Patimilor

În ce zile din luna aprilie 2024 este interzis să speli

Creștinii știu că în zilele de mare sărbătoare, marcate cu cruce roșie în Calendarul Ortodox, sunt interzise activitățile gospodărești, ca spălatul rufelor, curățenia, cusutul sau treburile agricole.

Lista zilelor din aprilie 2024 în care nu se spală rufe:

  • 11 aprilie- Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica
  • 23 aprilie- Sfântul Gheorghe
  • 28 aprilie- Floriile

Încă din cele mai vechi timpuri, creștinii știu că este păcat ca în zilele de sărbătoare cu cruce roșie, dar și în fiecare duminică din an, să facă treburi casnice. Cei cu mare credință în Dumnezeu nu spală, nu calcă, nu cos și nici nu fac treburi gospodărești sau nu muncesc câmpul în astfel de zile. În fiecare duminică din an, dar și în zilele marcate în calendarul ortodox cu cruce roșie, cei mai mulți creștini merg la biserică, aprind lumânări, dau obiecte și alimente de pomană și se roagă lui Dumnezeu.

Sărbători marcate cu cruce neagră în aprilie 2024:

  • 6 S (†) – Sfântul Eutihie, patriarhul Constantinopolului – Dezlegare la ulei şi vin
  • 11 J (†) – Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Mucenic Antipa; Sfântul Farmuţie
  • 12 V (†) Sfântul Mucenic Sava de la Buzău
  • 14 D (†) – Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin – Predica la Duminica Sfântului Ioan Scararul
  • 20 S (†) – Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului – Dezlegare la ulei şi vin
  • 23 M (†) – Sfântul Mucenic Gheorghe
  • 24 M (†) – Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Iosif din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin de la Durostorum
  • 25 J (†) – Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului; Sfântul Evanghelist Marcu
  • 26 V (†) – Sfântul Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei; Sfinţii Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis.

Citește și: Se spală sau nu în Sâmbăta Mare, înainte de Paşte? Explicaţiile unui cunoscut preot: „Aşa mi se pare normal!”

Spynews
ADN-ul principalului suspect a fost găsit pe corpul Marinei, femeia ucisă în Brăila. Bărbatul i-ar fi mințit pe anchetatori
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Au interdicție. A intra intrat în vigoare de pe 18 iulie 2024
Playtech.ro
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați pompa
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Spynews
Ilie Pălie și Foca. Ce reprezintă cele două sărbători care vin după Sfântul Ilie
Spynews
”Noi nu suntem criminali”. Mama bărbatului suspectat că a ucis-o pe Marina din Brăila își apără fiul! Femeia spune că cei doi se cunoșteau
Evz.ro
Drum de mare viteză în România. Traseul pornește din București
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar fi plătit suspectul pentru serviciile ei
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
Suspendare permis auto, 30 de zile. Este ilegal în sensul giratoriu, chiar dacă ești singur pe șosea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Kamala Harris anunță că va candida pentru nominalizarea prezidențială democrată
MediaFlux
Se MODIFICĂ VÂRSTA de PENSIONARE! Simona Bucura Oprescu a anunțat EXACT
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'