CALENDAR ORTODOX 17 APRILIE 2020. Ce mare sfânt este sărbătorit în Vinerea Mare

Vinerea Mare este ziua în care Iisus a fost răstignit aşa că este zi de post negru. Vinerea Mare mai poarta si numele de Vinerea Seaca iar în această zi nu se face treaba. Obiceiurile creştinilor spun că în această zi se duc flori la biserica si se trece pe sub masa pentru a avea noroc si sanatate tot restul anului.

In Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Exista credinta ca daca cineva se incumeta a coace in aceasta zi face mare pacat, iar coptura nu este mancata nici macar de pesti.

In Vinerea Mare, dimineata, inainte de rasaritul soarelui, oamenii alergau desculti prin roua sau se scaldau tainic in ape curgatoare crezand ca, in felul acesta, vor fi sanatosi pe tot parcursul anului. Seara, insa, intreaga suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului si pentru a trece pe sub acesta. in scopuri terapeutice.

In popor se crede ca daca ploua in Vinerea Mare anul va fi manos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii cred ca, daca se scufunda in apa rece de trei ori in acesta zi vor fi sanatosi tot anul. Femeile nu umplu bors in acesta zi, sa nu se scalde Necuratul in el; nu coc paine sau altceva, sa nu arda mainile Maicii Domnului; nu cos, ca sa nu orbeasca; nu tes, nu torc, nu spala, pentru a nu o supara pe Sfanta Vineri; afuma casa cu tamaie, inconjurand-o de trei ori, in zorii acestei zile, pentru ca ganganiile si dihaniile sa nu se apropie de casa si de pomi. Copiii aduna flori de pe camp si le duc la biserica.

Sărbători 17 aprilie

Ortodoxe
Sfintele Paşti; Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei

Greco-catolice
A II-a zi de Paşti. Sf. ep. m. Simeon şi cei împreună cu el; Sf. cuv. ep. Acachie; Sf. papă Agapet

Romano-catolice
Ss. Ilie, Paul şi Isidor, m.

Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, episcopul Persiei, pomenit în calendarul creştin ortodox la 17 aprilie, face parte dintre creştinii care au suferit în timpul persecuţiilor declanşate de regele persan Şapor II.

În primele veacuri din istoria Bisericii, creştinismul s-a întins prin Mesopotamia, spre est în Persia şi spre sud-est în regiunea caldeiană, unde s-au înfiinţat comunităţi creştine la Seleucia şi Ctesifon. Din opoziţie faţă de romani, care persecutau pe creştini, perşii îi tolerau.

Mai târziu după Edictul de la Milan (313), care a conferit creştinismului statutul de religie legală sau licită, creştinii au început să fie consideraţi de către perşi spioni ai Imperiului Roman. La această poziţie a autorităţilor ce a dus la persecutarea creştinilor, s-au raliat şi slujitori ai cultului mazdeean şi evreii care trăiau în această zonă, încurajând declanşarea persecuţiilor.

Mai întâi, împăratul a pus impozite mari şi grele asupra creştinilor şi a numit vameşi necruţători pentru a le aduna, obosind cu mari greutăţi pe credincioşi. După aceea, a început fără reţinere să-i ucidă pe preoţii şi pe slujitorii Bisericii, să-i jefuiască averile şi chiar să dărâma bisericile.

Pe Sfântul Simeon, episcop al cetăţilor persane Ctesifon şi Salic, ca pe un duşman al perşilor, a poruncit să-l prindă şi să-l aducă la el. Şi fiind adus înaintea împăratului, împreună cu doi preoţi, Avdelae şi Anania, prins şi legat cu lanţuri de fier, nu numai că nu s-a înfricoşat de mânia aceluia, dar nici nu i s-a închinat.

Întrebat fiind pentru ce nu se închină împăratului căruia de atâtea alte ori i s-a închinat, Sfântul Simeon a răspuns că mai înainte n-a fost adus la împărat în acest fel, şi se închina, dând vrednică cinste împărăţiei lui. Dar acum, de vreme ce este adus ca să se lepede de Hristos, nu poate să se închine vrăjmaşului Dumnezeului său.

Sfântul Simeon şi cei doi preoţi împreună cu mulţi alţi creştini au fost ucişi prin tăierea capului. Mulţimea de creştini a fost ucisă în ziua Patimilor lui Hristos şi la praznicul Paştilor (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”).

VINEREA MARE: Ce nu e bine să faci în ziua răstignirii lui Iisus

VINEREA MARE: Fiind ziua în care Iisus a fost răstignit pe cruce, în această zi nu se ară, nu se seamănă şi nu se sădesc pomi, întrucât nu vor rodi. Femeile nu au voie să coacă, să coasă, să ţeasă, să spele rufe sau să toarcă. Există credinţa că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat, iar coptura nu este mâncată nici măcar de peşti, scrie Agerpres.

Despre oamenii care nu lucrau în Vinerea Mare se credea că nu vor avea dureri de cap şi vor avea noroc până la sărbătoarea următoare.

Specialiştii în etnografie susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină. Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obişnuite, denumirea de Vinerea Seacă explicându-se prin postul negru pe care mulţi oameni obişnuiau să-l ţină.

Citeşte şi Între religie şi obicei: Ce e bine şi ce nu e bine să facem în Săptămâna Mare

Cine face vreun rău semenului său în această zi se spune că va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa. În unele zone ale ţării se afumă cu tămâie pomii şi casele pentru a le feri de animale sălbatice, de trăsnete, boli şi dăunători. De asemenea, există tradiţia că dacă plouă va fi un an îmbelşugat, iar dacă nu, va fi mare sărăcie tot anul. Tot în această zi nu se mănâncă urzici, existând credinţa că Iisus a fost bătut cu un mănunchi de urzici.

Oamenii din popor cred că postul negru este bun pentru ”secarea” guşii şi vindecarea bolilor de piele (Bucovina, Moldova, Transilvania), că îl va feri pe cel care posteşte de toate bolile şi îl va face să fie sănătos tot restul anului.

În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare: se crede că cel care se cufundă de trei ori în apă rece în Vinerea Seacă va fi sănătos şi va avea noroc tot anul. Sunt băi purificatoare în vederea întâmpinării Sâmbetei Învierii. Tradiţia este păstrată şi acum în toată ţara.

Citeşte şi Ce nu ştiai despre Săptămâna Mare: Semnificaţii, tradiţii şi superstiţii

Un obicei deosebit de pitoresc avea legătură cu economia socială a vechilor comunităţi româneşti: în noaptea de vineri spre sâmbătă avea loc strigarea peste sat, respectiv satirizarea sătenilor – o formă de blam colectiv şi nocturn. Era o mare onoare pentru acela care rămânea nestrigat! Strigoaicele cărora li se strigă numele nu mai au putere.