Ortodoxe: Vinerea Mare – moartea si ingroparea Domnului (Zi aliturgica. Denia Prohodului Domnului); Sfantul Cuvios Ioan, ucenicul Sfantului Grigorie Decapolitul
Greco-catolice: Sfânta și Marea Vineri (Pătimirea și moartea Domnului). Sf. cuv. m. Ioan, ucenicul Sf. Grigore Decapolitul. Orele Împărătești; Prohodul Domnului; Zi aliturgică. Post și ajun
Romano-catolice: VINEREA SFÂNTĂ (Pătimirea şi moartea Domnului) (post şi ab.); Sf. Atanasia din Egina
Potrivit Bibliei, după ce Mântuitorul a fost biciuit, guvernatorul roman Pilat din Pont pronunță sentința de condamnare a acestuia la moarte prin crucificare. Mântuitorul își poartă singur crucea pe Drumul Golgotei, până la locul răstignirii.
Evenimentul răstignirii este marcat de o serie de fenomene considerate miraculoase: la momentul morții lui Hristos, catapeteasma templului se rupe, pământul se cutremură, pietrele se despică, iar mai multe trupuri ale celor adormiți în credință învie.
Pentru a se asigura că Fiul Domnului este mort, un soldat roman îi străpunge coasta cu o suliță, iar, potrivit Evangheliilor, din rană ies sânge și apă. Trupul lui Iisus este coborât de pe cruce de Iosif din Arimateea, care îl unge cu uleiuri aromate, îl înfășoară într-un giulgiu și îl așază într-un mormânt nou, săpat într-o grădină din apropierea locului răstignirii.
Temându-se ca nu cumva ucenicii Lui să Îi fure trupul, apoi să susţină că a înviat, autoritățile evreiești pecetluiesc intrarea în mormânt cu o piatră grea. Cu toate acestea, în dimineața celei de-a treia zile, mormântul este găsit gol.
În Vinerea Mare, Biserica Ortodoxă rememorează simbolic aceste momente printr-o serie de ritualuri specifice. Sfântul Epitaf — o icoană brodată reprezentând punerea în mormânt a Mântuitorului — este scos din altar și așezat pe o masă în mijlocul lăcașului de cult. Acest gest liturgic evocă coborârea de pe Cruce și pregătirea pentru înmormântare.
Seara, în cadrul Deniei Prohodului Domnului, credincioșii însoțesc preoții într-o procesiune solemnă în jurul bisericii, purtând Sfântul Epitaf — simbol al trupului lui Hristos. La final, acesta este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde va rămâne până la praznicul Înălțării Domnului, semnificând punerea în mormânt, potrivit crestinortodox.ro
Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţă, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.
Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţă, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.
Şi fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.
De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca, la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cuviosul Ioan a ales viața monahală încă de tânăr fiind ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul. În timpul iconoclasmului, aceștia umblând prin cetate, îi întăreau pe creștini în dreapta credință, pentru a nu cădea în erezie. Din acest motiv, împăratul Leon Armeanul i-a supus la numeroase torturi.
După moartea Sfântului Grigorie Decapolitul, Cuviosul Ioan a devenit stareț al Mănăstirii Decapole din Constantinopol. După mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie, Cuviosul Ioan a rămas în Constantinopol şi a continuat să se nevoiască în ostenelile cele obişnuite şi în mărturisirea dreptei credinţe, nu numai pentru mântuirea sa, ci şi pentru a celorlalţi, punându-şi viaţa în primejdie. Sfântul Ioan a mers la Sfintele Locuri să se închine și a rămas o vreme în lavra Sfântului Hariton, scrie crestinortodox.ro
Sfântul Cuvios Ioan s-a mutat la Domnul în anul 820. A fost îngropat cu mare cinste lângă mormântul Sfântului Grigorie.