CALENDAR ORTODOX 2015: Ce MARE sfânt pomenim la începutul POSTULUI PAŞTELUI 2015

CALENDAR ORTODOX 2015: Contemporan cu Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, este unul dintre Părinţii Apostolici care au condus cu râvnă şi dragoste credincioşii încredinţaţi, fiind foarte iubit de cler. Împreună cu Anicet, Episcopul Romei, a discutat despre serbarea Paştilor. A rămas în istoria bisericească drept una dintre cele mai mari personalităţi ale creştinismului secolului al II-lea.

Deşi a trăit foarte departe în timp faţă de noi, avem destule scrieri care vorbesc despre viaţa sa. S-a păstrat o scrisoare către el de-a Sfântului Ignatie al Antiohiei, o altă informaţie despre el o avem chiar din Epistola sa către Filipeni, apoi din „Martiriul Sfântului Policarp”, precum şi informaţii de la Sfântul Irineu al Lugdunului, Tertulian, Eusebiu, Fericitul Ieronim, dar şi patriarhul Fotie.

Sfântul Policarp s-a născut în Efes, în Asia Mică, din părinţii bine-credincioşi Pangratie şi Teodora, pe când aceştia erau în temniţă. Anul naşterii sale îl deducem din însăşi mărturisirea sa şi din anul muceniciei sale, 156, în care Sfântul Policarp rosteşte în faţa proconsulului Asiei că Îi slujeşte lui Iisus Hristos de 86 de ani, astfel că Sfântul Policarp s-a născut în anul 70. Părinţii săi fiind osândiţi la moarte, tăindu-li-se capetele, pruncul Policarp va fi luat, botezat şi crescut în dreapta credinţă de o milostivă creştină cu numele Calista.

Împreună cu Ignatie şi Vucol, ucenici ai Sfântului Ioan Evanghelistul

Alte articole

Calendar ortodox 10 noiembrie 2024. Sfinţii care-ţi luminează mintea şi te ajută să iei cea mai bună decizie

Calendar ortodox 4 noiembrie 2024. Un mare Sfânt făcător de minuni e prăznuit în prima zi de luni, din luna noiembrie

La vârsta tânără de 20 de ani, Policarp a aflat că Sfântul Ioan Evanghelistul se află în Asia Mică propovăduind cuvântul Domnului Hristos. La aflarea acestei veşti, cu dragoste şi credinţă în suflet, a părăsit casa Calistei şi a mers în căutarea Apostolului, găsindu-l împreună cu ucenicii săi, Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, şi Sfântul Vucol. Împreună cu aceştia s-a format în această „mică, dar importantă şcoală teologică” a marelui teolog Ioan Evanghelistul. În anul 98, prin venirea la tron a împăratului Traian, Sfântul Ioan Evanghelistul va fi surghiunit pe Insula Patmos, dar îl va aşeza pe Sfântul Vucol ca episcop al Smirnei, dându-i ca ajutor pe Sfântul Policarp. Asemenea Sfântului Ioan Evanghelistul, şi Sfântul Vucol, înainte de moartea sa, îl aşază pe Sfântul Policarp episcop în locul său.

„Învăţase de la Apostoli şi da Bisericii învăţătura cea adevărată”

Sfântul Irineu, un ucenic al Sfinţilor Ioan Evanghelistul şi al lui Policarp, ajuns episcop al Lungdunului (Lyonului) în Galia, scria: „Eram în vârstă şi l-am cunoscut pe Policarp. Era de mulţi ani şi foarte bătrân. Învăţa pe toţi ceea ce singur învăţase de la Apostoli şi da Bisericii învăţătura cea adevărată. Era cu adevărat un mărturisitor al dreptăţii, vrednic de credinţă”.

În timpul episcopatului său a avut de luptat cu ereziile apărute în Biserică, printre care marcioniţii şi ebioniţii. Se zice că Marcion, apropiindu-se într-o zi de Policarp, l-a întrebat: „Mă cunoşti?”, iar Policarp i-ar fi răspuns: „Te cunosc ca cel dintâi născut al lui Satana”.

La Roma, împreună cu episcopul Anicet

Pe vremea împăratului Antonin cel Pios, în anul 155, Sfântul Policarp a călătorit la Roma, unde i-a combătut pe ereticii care se adunau acolo din toate părţile imperiului. Episcopul Romei, Anicet, l-a primit cu mare cinste, slujind împreună Sfânta Liturghie şi dându-i întâietate la Potir. În zilele următoare, cei doi episcopi au discutat diferite probleme care interesau Bisericile din Apus şi Răsărit, printre care şi data serbării Paştilor. În Răsărit, Paştile Crucii se serbau la 14 Nisan, odată cu paştile iudeilor, iar în ziua de 16 Nisan se serbau Paştile Învierii, în orice zi ar fi căzut, spre deosebire de Biserica din Roma, care serba Paştile întotdeauna Duminica. Discuţia dintre cei doi episcopi nu a ajuns la nici un rezultat, Policarp susţinea că el a moştenit acest fel de serbare a Paştilor de la Sfântul Evanghelist Ioan (tradiţia ioaneică), iar papa Anicet, de la Sfântul Apostol Petru (tradiţia petrină). Astfel că au ajuns la concluzia ca fiecare Biserică să serbeze Paştile după tradiţia ei, cei doi despărţindu-se ca buni prieteni.

„Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?”

Între anii 161 şi 180, împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuţie împotriva creştinilor, iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sfântul Policarp, supranumit „tatăl tuturor creştinilor” şi „dascălul Asiei, surpătorul zeilor”. În acest timp, la rugăminţile credincioşilor, venerabilul episcop Policarp s-a retras într-un mic sat, nu departe de Smirna, cetatea sa. Când soldaţii au venit să îl ia, el i-a întâmpinat şi i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru a se ruga ca să se pregătească pentru martiriu. Ajuns în faţa dregătorului, acesta i-a spus: „Blestemă pe Hristos şi cruţă-ţi bătrâneţile!”. Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată nici un rău. Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?”. Vieţile sfinţilor spun că a fost condamnat să fie ars de viu, iar călăii ar fi vrut să-l fixeze în cuie de un stâlp, dar Sfântul Policarp a spus că Domnul îi va da putere să îndure flăcările, aşa că îl pot lega doar cu nişte sfori. Flăcările l-au înconjurat, dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând aceasta, că flăcările nu-şi fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal, iar apoi a fost ars. Creştinii din Smirna au luat cu evlavie ce a rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an martiriul său.

Epistola Sfântului Policarp către Filipeni

În ceea ce priveşte scrierile Sfântului Policarp, Sfântul Irineu spune că a scris mai multe epistole, însă Eusebiu nu cunoaşte decât una care s-a păstrat, adresată Filipenilor. Aceştia îi vor cere Sfântului Policarp o copie după scrisoarea pe care o are de la Sfântul Ignatie. Policarp le trimite scrisoarea, dar se simte dator şi le dă câteva îndemnuri şi sfaturi. Scrisoarea are 14 capitole şi conţine sfaturi pe un ton moderat şi grav, sfaturi morale şi pastorale pe care le oferă din experienţa sa proprie, cât şi din pasaje scripturistice. Epistola este actuală şi astăzi, întrucât îndeamnă la supunere faţă de Hristos, la dreptate, rezumând apoi poruncile dreptăţii în cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea. Descrie apoi datoriile diferitelor categorii sociale. Astfel, din punct de vedere al dreptăţii, arată cum trebuie să se comporte bărbaţii cu soţiile lor, spunând în mod deosebit că femeile trebuie să umble în credinţa ce li s-a dat, să-şi iubească bărbaţii lor şi să-şi crească fiii în frica lui Dumnezeu. Îndeamnă pe toţi la rugăciune pentru conducătorii şi autorităţile statului şi chiar pentru cei care sunt împotriva credinţei creştine.

Apoi, el arată că Iisus Hristos este Domnul şi Mântuitorul lumii, care S-a întrupat pentru păcatele noastre, iar această întrupare este reală: „Oricine nu mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este antihrist; cine nu recunoaşte mărturia Crucii este de la diavol”.