Dacă a aflat acestea, a urmat sfânta după Zoil, şi a intrat la sfinte, şi le-a sărutat; şi le slujea apoi. Aflând aceasta Diocleţian a trimis de le-a adus şi fiind prinse, cele trei surori au fost aduse înaintea dregătorului Sisinie, care le-a ispitit şi le-a ameninţat ca să jertfească idolilor. Fecioarele însă l-au slăvit pe Domnul Hristos încuviinţând să-şi dea viaţa pentru El, decât să se închine idolilor. Făcându-i-se milă de tinereţea şi frumuseţea lor, dregătorul le-a trimis în temniţă, pentru a se răzgândi, dar sfintele fecioare au rămas statornice în credinţa lor.Înfuriat de dârzenia lor, Sisinie a poruncit ca Agapia şi Hionia să fie arse de vii, iar sfintei Irina, unul din slujitori întinzându-şi arcul şi săgetând-o, i-a adus sfârşitul.
Sursa: www.ziarullumina.ro