Ortodoxe
Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul și Toma, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Serapion
Greco-catolice
Cuv. ep. Iacob Mărturisitorul
Romano-catolice
Sf. Nicolae de Flüe, pustnic
Sfântul Ierarh Iacob, pomenit în calendarul creștin ortodox la 21 martie, s-a făcut monah de foarte tânăr trăind în mare asceză, în vremea împăratului Copronim (741-775). În acea perioadă Biserica era tulburată de mișcarea iconoclastă, distrugerea icoanelor, declanșată de Leon al III-lea Isaurul (714-741), tatăl lui Copronim. Susținerea imperială a acestei erezii a determinat prigonirea acelora care se împotriveau, iconodulii, păstrători ai dreptei credințe. Printre aceștia s-a aflat și Sfântul Iacob, care ajuns episcop a fost arestat și supus la multe chinuri, în care a și murit.
În 21 martie este pomenit și Sfântul Toma, patriarhul Constantinopolului (606-610), care a fost hirotonit diacon de Sfântul Ioan Pustnicul, primind funcția de sachelar la patriarhie. După moartea patriarhului Chiriac (595-606), Toma a fost ales în locul lui. A păstorit până în anul 610, când a trecut la Domnul.
La această dată este pomenit și Sfântul Cuvios Serapion.