CALENDAR ORTODOX 2017: Ce sfinţi sărbătorim luni

CALENDAR ORTODOX 2017: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase.
Alina Costache
17 sept. 2017, 17:45
CALENDAR ORTODOX 2017: Ce sfinţi sărbătorim luni

Ortodoxe 
Sf. Ier. Eumenie, episcopul Gortinei; Sf. Mc. Ariadna

Greco-catolice 
Sf. ep. m. Eumenie al Gortinei

Romano-catolice 
Sf. Iosif din Copertino, pr.

Sfântul Ierarh Eumenie este pomenit în calendarul creștin ortodox în 18 septembrie.

S-a născut în Grecia, în secolul VI, închinându-și viața slujirii lui Dumnezeu și semenilor. Și-a împărțit averile celor săraci, el însuși supunându-se unei asceze severe pentru a îndepărta patimile trupului. Era un bun propovăduitor al Evangheliei, pentru aceasta a fost hirotonit episcop al Gortinei, în insula Creta. A mers în călătorie misionară până la Roma, apoi în ținutul Tebaida din Egipt, unde a și murit.

Tot în această zi este pomenită Sfânta Muceniță Ariadna din Frigia, care a trăit pe vremea împăraților Adrian și Antonin (între 117 și 139).

Sfânta Ariadna era roaba unui demnitar în cetatea Promises din Frigia. Pentru că n-a vrut să prăznuiască împreună la nașterea copilului stăpânului său, în capiștea idolilor, a fost închisă și torturată pentru a renunța la credința în Hristos.

A fost eliberată în cele din urmă și ea a plecat din cetate. Dar stăpânul ei, părându-i rău că a lăsat-o să plece, a alergat după dânsa cu slujitorii săi. Sfânta Ariadna uitându-se înapoi și văzând pe urmăritori a fugit și, apropiindu-se de o oarecare piatră, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească din mâinile vrăjmașilor.

Din dumnezeiască voie desfăcându-se piatra, s-a ascuns sfânta înăuntru, și iar s-a așezat piatra cum a fost, pentru că îngerul Domnului, arătându-se acolo, a făcut această minune.

Iar prigonitorii tulburându-se de frică și hărțuindu-se cu sulițele, singuri s-au lovit și au pierit.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cele mai tari meme-uri după dezbaterea prezidențială. Imaginile virale distribuite de români
Capital.ro
Cel mai mare artist pe care România l-a pierdut. Nu va mai fi altul ca el. S-a dus atât de tânăr...
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vara vine mai devreme. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Măsurile propuse de Ilie Bolojan pentru evitarea unei crize financiare: „Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster