Ortodoxe
Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie și Talaleu (Începutul Postului Sfintelor Paști. Zi aliturgică. Canonul cel Mare)
Greco-catolice
Sf. cuv. Procopie Decapolitul. Începutul Postului Mare. Post și ajun
Romano-catolice
Sf. Gabriel al Maicii Îndurerate, călug.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Procopie, pomenit în calendarul creștin ortodox la 27 februarie, a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), în timpul prigoanei iconoclaste (mișcarea iconoclastă — împotriva icoanelor).
Monah în ținutul său natal, Decapole, lângă Marea Galileii, și iconodul (cinstitor de icoane), Sfântul Procopie a fost prins, întemnițat și supus la chinuri.
După moartea împăratului iconoclast Leon IV (775-780) cei întemnițați pentru dreapta credință fiind eliberați, Sfântul Procopie s-a întors la mănăstire, unde a rămas până la moarte.
Sfântul Cuvios Talaleu Mărturisitorul s-a născut în Cilicia. A intrat din tinerețe în Mănăstirea „Sfântul Sava” din Palestina. După un timp de stat în mănăstire, Sfântul Talaleu s-a dus lângă cetatea Gavalia din Siria, unde a trăit în asceză într-o chilie.
Chilia era atât de strâmtă, căci nu o construise după măsura staturii sale, ci de doi coți de înaltă și de un cot de largă, încât totdeauna ținea capul plecat la genunchi.
Cuviosul Talaleu a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul săvârșirii minunilor. Tămăduia toate bolile și neputințele, nu numai la oameni, ci și la animale. Pentru aceasta, mulți locuitori din satele din jur veneau la el pentru tămăduiri și mulți închinători de idoli s-au întors la Dumnezeu.
Cu ajutorul locuitorilor, Sfântul Talaleu a stricat capiștea idolească (templu sau altar dedicat zeităților antice) din hotarele cetății Gavaliei și a zidit în locul ei o biserică în cinstea Tuturor Sfinților Mucenici.
„Despre acest cuvios, Sfântul Sofronie al Ierusalimului, în Limonar scrie astfel: Ava Petru, preotul lavrei Sfântului Sava, ne-a spus nouă despre ava Talaleu Cilicianul că a petrecut 70 de ani în chipul monahicesc, neîncetând din plângere niciodată și zicea către toți totdeauna: ‘Dumnezeu ne-a dat nouă vremea aceasta, fraților, spre pocăință și, de o vom pierde pe ea, vom fi foarte mult întrebați de dânsa’ (sursa: vol. „Viețile Sfinților”).