CALENDAR ORTODOX 2019: „Acela ce ridică sabia de sabie va pieri”. Ce sfânt este pomenit miercuri

CALENDAR ORTODOX 2019: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase de peste an.
Filip Stan
27 aug. 2019, 09:44
CALENDAR ORTODOX 2019:

Ortodoxe
Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia

Greco-catolice
Sf cuv. Moise Etiopianul; Sf. ep. Augustin 

Romano-catolice
Ss. Augustin, ep. înv.; Florentina, fc. 

Sfântul Cuvios Moise Etiopianul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 28 august. A trăit în secolul al IV-lea fiind originar din Etiopia, bărbat de culoare – amănunt care este precizat în „Patericul Egiptean”.

Înainte de a merge în pustia sketică, Sfântul Moise fusese tâlhar, unul renumit pentru răutăţile şi crimele pe care le făcuse cu multă cruzime, căpetenie a unei cete de tâlhari de pe valea Nilului.

Ca monah a arătat atâta râvnă pentru viaţa ascetică, încât întrecea în sensibilitate pe unii dintre cei mai mari părinţi ai pustiei.

Pentru nevoinţele sale pustniceşti şi după o descoperire dumnezeiască a fost ridicat la treapta preoţiei, fiindu-i pus epitrahilul: „Şi i-a zis arhiepiscopul: iată, te-ai făcut totul alb, avvo Moise! Zis-a lui bătrânul: oare la cele dinafară, prea sfinţite, sau şi la cele dinăuntru? Şi vrând arhiepiscopul să-l cerce, a zis către clericii săi: când va intra avva Moise în altar, goniţi-l şi urmaţi după dânsul ca să auziţi ce zice. Deci a intrat bătrânul şi l-au dojenit şi l-au gonit zicându-i: du-te afară, etiopianule! Iar el ieşind zicea către sine: bine ţi-au făcut, încenuşatule cu pielea şi negrule! Tu nefiind om, ce vii cu oamenii?” („Patericul Egiptean”).

A refuzat să plece din chilia sa atunci când zona era ameninţată de năvălirea arabilor, socotind după cuvintele lui Hristos şi amintindu-şi de viaţa dinainte, când cu sabia îşi impunea voinţa, că „acela ce ridică sabia de sabie va pieri”. A fost ucis de năvălitori, împreună cu câţiva ucenici ai săi. Arătându-şi astfel dorinţa de a ispăşi prin moarte fărădelegile tinereţii, nu numai Raiul, dar şi cerul i s-a deschis ca unui mucenic. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
UE a dat ORDIN! Mașinile pe benzină și motorină sunt INTERZISE! De când NU se mai vând
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
O zi ieșită din comun. Anunț surprinzător de la meteorologi
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Melania Trump susține că democrații și presa au alimentat tentativele de asasinat asupra soțului ei
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore