CALENDAR ORTODOX 2019: Sărbătoare mare, de ce e bine să se aprindă duminică lumânări la biserică

CALENDAR ORTODOX 28 IULIE 2019. RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase. În fiecare duminică, până la Adormirea Maicii Domnului, este bine să se meargă la biserică pentru sporul şi bunăstarea căminului.
Filip Stan
27 iul. 2019, 14:16
CALENDAR ORTODOX 2019: Sărbătoare mare, de ce e bine să se aprindă duminică lumânări la biserică

Sărbători religioase ortodoxe: Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei 70; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu

Sărbători religioase greco-catolice: Sf. diac. ap. Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena

Sărbători religioase romano-catolice: Sf. Victor I, pp. m.

Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 28 iulie, sunt patru dintre cei şapte diaconi aleşi de Sfinţii Apostoli pentru a sluji la întâlnirile comunităţii creştine primare. Sunt socotiţi între cei şaptezeci de ucenici ai lui Hristos.

Sfântul Prohor l-a însoţit mai întâi pe Sfântul Apostol Petru, împreună cu ceilalţi ucenici, înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi a fost hirotonit episcop al cetăţii Nicomidiei, în Bitinia.

Apoi, după Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Prohor a fost alături de Sfântul Ioan Evanghelistul şi a fost exilat împreună cu acesta în insula Patmos. A avut sfârşit mucenicesc în Antiohia, fiind ucis de cei necredincioşi pentru propovăduirea lui Hristos.

Sfântul Nicanor a fost ucis împreună cu două mii de oameni din Ierusalim, în ziua în care a fost ucis cu pietre şi Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, după cum este scris în Faptele Apostolilor.

Sfântul Timon a fost pus de Sfinţii Apostoli episcop al cetăţii Vostrichia din Arabia. De asemenea, a avut sfârşit mucenicesc, a fost aruncat într-un cuptor încins şi ieşind din foc nevătămat s-a sfârşit fiind răstignit pe cruce.

Sfântul Parmena a murit pe când era alături de apostoli. Sfârşitul său a fost mucenicesc şi avut loc sub privirea apostolilor, fiind îngropat de aceştia, cu mare plângere.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Schimbare de ultimă oră pentru toți pensionarii. Anunțul a venit chiar acum, se dă totul peste cap
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster