Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică în fiecare an la data de 21 mai 2019. Această mare sărbătoare creștină este notată cu simbol de cruce roșie în calendarul creștin ortodox.
Sărbătoarea de cruce roșie din calendarul creștin ortodox al zilei de 21 mai are și importante tradiții și superstiții din popor.
Agricultorii nu merg la muncile câmpului pentru a avita pagubele. Nu se mai seamănă porumb, ovăz, mei. Ziua este cunoscută și ca ziua lui ”Constantin Graur”, iar cei care au vii nu muncesc pentru ca graurii să nu le distrugă podgoriile.
Tot în ziua Sfinților Constantin și Elena păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor așeza stânele, dar și cine va avea grijă de oi în vremea pășunatului.
Femeile stropesc casa și lucrurile din ea cu aghiasmă și dau cu tămâie. Astfel, spiritele malefice nu vor invada locuința. În același spirit, țăranii fac un foc mare și se așază în jurul lui pentru a fi feriți Necuratul.
Număratul banilor este o altă tradiție în ziua de Sf Constantin și Elena.Așadar, pentru ca sporul să se adune într-o familie, gospodarul trebuie să noteze seria bancnotelor cheltuite în fiecare zi. Se spune că, astfel, banul rămâne în casă şi nu se înstrăinează.
Tradiția bujorilor entru bucurie în casă. Încă din ajunul sărbătorii, tradiția de Sfinții Împărați Constantin și Elena spune că trebuie să se aducă în casă măcar trei bujiori îmbobociți. pentru sănătate, unul dintre membrii familiei va duce la biserică trei bujori, flori de lămâiță, pâine și dulciuri.
Icoana cu Sf. Împărați Constantin și Elena – oricât de mică sau de modestă ea trebuie să existe în casă, potrivit tradiției. Se crede că această icoană are darul de a feri oamenii de pagubă, de dușmanii neștiuți sau poate îndeplini grabnic o dorință.
Sărbătoarea Sf Constantin și Elena este și o sărbătoare a păsărilor, pentru că este ziua în care păsările își învață puii să zboare.