Calendar Creștin Ortodox. Sfânta Fevronia a fost fiica unui senator roman. S-a călugărit de tânără într-o mănăstire din cetatea Nisibi. Este obligată de Silenius, un persecutor al creştinilor, să lepede credinţa în Hristos şi să se căsătorească cu el.
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia
Greco-catolice
Sf. cuv. m. Febronia
Romano-catolice
Sf. Wilhelm, abate
Calendar Creștin Ortodox 25 iunie 2019. Fevronia refuză să împlinească cerinţa lui Silenius şi astfel, este supusă la multe chinuri: a fost biciuită, i s-au spart dintii, i s-au tăiat sânii, mâinile şi picioarele, iar în cele din urmă i s-a tăiat capul.
Calendar Creștin Ortodox 25 iunie 2019. După trecerea ei la cele veşnice, Sfânta Muceniţă Fevronia se arată în ziua prăznuirii sale, în mijlocul surorilor din mănăstire. Stătea timp de trei ceasuri în văzul tuturor, apoi se făcea nevăzută. Însă, nimeni nu se putea atinge de dânsa, atunci când se arată în chip minunat maicilor.