Calendar ortodox 21 decembrie 2020. Sfânta Iuliana, protectoarea femeilor care nasc şi a mamelor tinere

Calendar ortodox 21 decembrie 2020. În această zi, sunt prăznuiţi Sfânta Muceniţă Iuliana şi Sfântul Mucenic Temistocle. Sfânta Iuliana este considerată protectoarea mamelor care nasc, iar numele ei este invocat la nașteri și în timpul diverselor boli.
Alina Costache
20 dec. 2020, 21:34
Calendar ortodox 21 decembrie 2020. Sfânta Iuliana, protectoarea femeilor care nasc şi a mamelor tinere

Sărbători religioase 21 decembrie 2020

Ortodoxe: Sfânta Muceniţă Iuliana, Sfântul Temistocle

Greco-catolice: Sf. m. Iuliana din Nicomidia

Romano-catolice: Ss. Petru Canisiu, pr. înv. *; Mihea, profet

Calendar ortodox 21 decembrie 2020. Cine este Sfânta Iuliana

Sfânta Iuliana a trăit la sfârșitul secolului al III-lea, începutul secolului al IV-lea, potrivit crestinortodox.ro. Era fiica unor oameni bogați, care au logodit-o cu Eleusie, un senator păgân. Iuliana a refuzat să se căsătorească cu Eleusie, motivând că nu este creștin. Din această cauză, tatăl o va da în mâinile lui Eleusie, spre a fi judecată și pedepsită. Pentru că a refuzat să se închine idolilor păgâni, Iuliana a fost spânzurată de păr, i s-au ars părți ale trupului cu fiare înroșite și a fost aruncată într-un cuptor încins, din care a ieșit nevătămată. Văzând cele întâmplate, 500 de bărbați și 130 de femei au lepădat credința păgână. Din porunca lui Eleusie, toți au fost uciși, împreună cu Iuliana, care avea doar 18 ani.

Într-o noapte, pe când sfânta stătea la rugăciune, i s-a arătat diavolul în chip de înger de lumină și i-a spus ce chinuri avea să sufere în continuare. Ispititorul o învață să aducă jertfe idolilor, ca să scape cu viață. Dar Iuliana, înțelegând primejdia, s-a rugat fierbinte către Dumnezeu ca să-i descopere cine era acela care i se arătase. Prin puterea Domnului, diavolul a mărturisit singur cine este, iar sfânta cu putere minunată l-a legat și l-a pedepsit până în dimineața în care a fost din nou scoasă la chinuri.

Sfânta Iuliana este considerată protectoarea mamelor care nasc, iar numele ei este invocat la nașteri și în timpul diverselor boli. În icoane este zugrăvită și în chipul unei persoane care reușește să prindă în lanțuri un diavol înaripat, dar și cum suportă diverse torturi luptându-se cu diavolii.

Calendar ortodox 21 decembrie 2020. Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Iuliana din Nicomidia

Troparul Sfintei Muceniţe Iuliana din Nicomidia, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Iuliana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Citeste si Mesajul de Crăciun al Patriarhului Daniel: „Omenirea traversează o perioadă grea. Poporul român este îndoliat. E nevoie de rugăciune” VIDEO

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind minunat cu lu­minile muceniciei, dănţuieşti cu sfinţenie împrejurul lui Dumnezeu, îndumnezeindu-te, prealăudată şi cu rugăciunile tale dai luminare celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rănită fiind de dragostea cea preadulce a lui Hristos, prea­lăudată şi părăsind dezmier­dările trupeşti şi pe logodnicul cel muritor, te-ai logodit cu Cel Ce te-a făcut pe tine fecioară curată şi nevinovată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-ţi cugetul cu Po­doabe Strălucite, Ziditorul tu­turor şi Dumnezeu te-a învred­nicit pe tine de Cămările Cereşti, ca o fecioară dănţuind, muceniţă, de Dumnezeu înţelepţită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioara vine să nască în peşteră pe Ziditorul firii, Care mai presus de fire a luat dintr-însa Trup după Ipostas, în chip de negrăit, ca să îndumnezeiască omenirea.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-ţi-ai sufletul bise­rică preasfântă lui Dum­nezeu, stăruind totdeauna în Dumnezeieştile biserici cu lau­de şi rugăciuni.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a dobândi daruri mari, preacinstită, ai suferit durerile trupului ca într-un trup străin.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu picăturile sângiurilor tale ai stins focul închinării la idoli şi cugetele credincioşilor le-ai adăpat, Sfântă Muceniţă Iuliana.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să izbăvească pe oameni, Cel Milostiv Se naşte din Prea­curata în Betleem, primind înfăşare ca un Prunc.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea şi Scăparea şi Întărirea mea, Doamne.

Cântarea a 4-a. Irmos: Văzându-Te Biserica Înălţat…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având înţelegerea îndrep­tată către Domnul tutu­ror, nicidecum nu ai ţinut sea­mă de trupul tău întins şi cum­plit bătut, Sfântă Iuliana, Frumoasă Fecioară.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-a dragostea Stăpânu­lui întunecările trupului, prealăudată muceniţă. Pentru aceas­ta ai defăimat şi averea şi lo­godnicul şi chinurile cele de multe feluri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine, mieluşeaua cea ne­spurcată, sfâşiindu-te vrăjmaşii cu chinurile, ca nişte lupi, mu­ceniţă, te-au făcut Dumnezeiască jertfă şi junghiere fără de pri­hană, întreagă, lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzându-şi Născătoarea de Dumnezeu Fecioria pecetluită după naştere, cuprinsă de ui­mire, striga: cum Te voi înfăşa, acum, Fiule, pe Tine, Care înfeşi marea cu îngrădire de nisip!

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu Doamne, Lumina mea…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Uscat-ai, muceniţă, pârâul păgâneştii necunoştinţe de Dumnezeu cu curgerile sângiurilor, care s-au vărsat pe ne­drept şi au stins focul înşelăciunii.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În întregime te-ai adus pe tine lui Dumnezeu, făcând mai luminată nevinovăţia fecioriei, cu roşeala sângiurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De Frumuseţea Ta, o, Stăpâ­ne, fiind rănit sufletul fecioarei, a trecut cu vederea cele văzute, strălucind cu frumuseţile pătimirii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minune Nouă! Fecioara cea Curată vine în peştera Betleemului, să nască pe Dumnezeu Care S-a făcut Om.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind rănită de Dragostea Cea Dumnezeiască, stri­gai: mă grăbesc să-L ajung pe Hristos, Podoaba Cea Preafrumoasă; pentru aceea rabd chinurile cu cugetul neabătut, veselindu-mă.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prigonitorul cel viclean po­runcea să fie întinsă fără milă şi cu drugi să fie sfărâmată mieluşeaua Domnului, care avea mintea aţintită către Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Alergat-ai către Hristos, Soarele Cel Neapus şi cu Strălu­cirile Lui ţi-ai luminat sufletul şi inima, de Dumnezeu înţelepţită şi te-ai mutat la Lumina Cea Veşnică.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce a înfăşat marea cu negură, Ziditorul, de voie Se naşte din Tânăra Fecioară şi primeşte înfăşare de Prunc, Cel Ce izbăveşte lumea.

Citeste si Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan: „Trăim incertitudinea că această epidemie se va încheia în curând”

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă Biserica către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor, cu Sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Cu frumuseţile fecioriei împodobindu-te, fecioară şi cu cununa muceniciei acum încununându-te, Sfântă Muceniţă Iuliana, dăruieşti tămăduiri celor ce sunt în nevoi şi boli şi izbăvire celor ce se apropie de racla ta, din care Hristos, izvorăşte Dumnezeiesc dar şi viaţa cea veşnică.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii lui Avraam…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără de milă judecătorul cel nemilostiv te aruncă, muceniţă, în cazanul cel înfier­bântat; iar Domnul, prin Înger, nevătămată te păzeşte pe tine, care L-ai cinstit pe Dânsul.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neînfricoşându-te şi mai vâr­tos cu îndrăzneală bărbătească încingându-te, preacinstită mu­ceniţă, intri în foc, simţind răcoreală şi strigând: Binecuvân­tat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu ai adus Mirelui ca pe o zestre adunarea şi poporul cel ce a crezut în el, risipind negura înşelăciunii, cu facerile tale de minuni cele strălucitoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Încăpere a Celui Neîncăput, Maică Fecioară; că vii să naşti, cu Trup în peşteră, Preacurată, pe Cel Ce îndreptează zidirea mâinilor Sale.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-ţi ochiul şi mintea ridicate în sus către Dumnezeul Puterilor, Cel Ce poate a mântui, cu Dumnezeies­cul har al Duhului, ai stins fier­binţeala cazanelor, Sfântă Muceniţă Iuliana, strigând cu credinţă cântarea tinerilor: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetătorii deşertăciunii, cei vrednici de foc, ascultând cu­vintele tiranului păgân, de vie te-au aruncat în foc, muceniţă; dar fiind răcorită de dragostea Mirelui şi cinstindu-L pe El, focul nu te-a ars, cugetătoare de Dumnezeu, Sfântă Iuliana.

Binecuvântam pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Stătut-ai înaintea divanului propovăduind pe Hristos, Dum­nezeul Cel Nemuritor, Care a răbdat Răstignire şi a omorât rătăcirea şi a dat viaţă nemuri­toare credincioşilor, celor ce strigă: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Domnul, Care şi-a pus Ccau­nul Său pe nori, pe nor vine să Se nască nouă din Fecioară, ca să risipească norii cei întune­caţi ai păcatului din sufletele noastre, ale celor ce strigăm Lui: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul:

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise, în groapă le-a încleştat; şi tinerii cei iubitori de cucernicie au stins puterea focului, încingându-se cu fapta bună şi strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea…

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De luptele cele pentru cre­dinţă ale Muceniţei Iuliana, purtă­toarea de biruinţă, s-au mirat îngerii, în ce chip cu firea femeiască a ruşinat pe cel ce a omo­rât pe strămoaşa ei în Rai.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o preafrumoasă purtă­toare de biruinţă şi îndemâ­natică fecioară, ai primit după Lege cununa dreptăţii; căci ai călcat în picioare cu trupul pe cel fără de trup şi purtătoare de biruinţă te-ai arătat.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, rândunica cea înţele­gătoare, turtureaua cea nestri­cată şi porumbiţa cea cu aripi aurite cu mucenicia, care ai zburat către Dumnezeu şi te-ai odihnit, te cinstim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înflorit-ai ca un crin în văile muceniciei, Sfântă Iuliana, purtătoare de biruinţă; şi purtând fecioria ca un trandafir cu plăcut miros, te-ai făcut Dumnezeiască mi­reasmă Mirelui tău Celui Înţe­legător.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Purtând pe Cel Ce pe toate le poartă, Fecioară, vii la Betleem să naşti şi să culci în iesle, ca pe un Prunc, pe Cel Ce lucrează, cu răbdare, chemarea din nou a muritorilor.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netă­iată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite; pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat..

Fiind înfrumuseţată cu fapte bune de la Dumnezeu date şi împodobită cu florile cinstitei mucenicii, te-ai arătat toată frumoasă şi fără de prihană, cin­stită. Pentru aceasta Domnul a iubit acum frumuseţea ta şi te-a dus în Cămara de mire cea Prealuminoasă, în care dănţuieşti, Sfântă Muceniţă Iuliana, împreună cu toţi mucenicii, slă­vind pe Hristos.

Calendar ortodox 21 decembrie 2020. Cine este Sfântul Mucenic Temistocle

Sfântul mucenic Temistocle a trăit pe vremea împăratului Deciu, în Mira Lichiei, fiind păstor de oi. Ighemonul Asclipie, pornind prigoana împotriva creștinilor, îl caută pe Sfântul Dioscorid. Temistocle, care îl ascunsese, a spus că nu știe unde este, dar s-a dat pe sine mărturisind că este creștin. Pentru această mărturisire a fost atârnat de un lemn și lovit până i s-a sfâșiat pântecele. Apoi a fost târât pe piroane ascuțite de fier și așa și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Imaginile durerii! Ciprian Pian este condus, astăzi, pe ultimul drum. Cei mai puternici lideri ai lumii interlope s-au adunat la el acasă | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Cât costă să mănânci 3 mici cu la terasa lui Rică Răducanu de la mare în această vară: ”Mâncare ieftină și delicioasă”
Capital.ro
Băsescu, operat de urgență. Intervenție pe INIMĂ! În ce stare e fostul președinte
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină vara. Scade consumul cu 30% dacă respecți această regulă
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Melissa Hortman, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanților din SUA, victima unui „asasinat motivat politic”. Senatorul Hoffman a supraviețuit atacului
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Primele imagini cu Ronaldinho în România! Ce cadou a primit marele fotbalist din partea lui Emil Boc, când a ajuns în Cluj | VIDEO
Spynews
Coincidență stranie! Numărul 11 îl urmărește peste tot pe singurul supraviețuitor al tragediei aviatice! Nu o să crezi! | FOTO
Evz.ro
Radu Banciu a părăsit-o pe Ioana Cosma de la o singură remarcă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Destin frânt la doar 17 ani. Un adolescent din Dolj a murit strivit de un utilaj agricol. Cum s-a petrecut o asemenea tragedie
Cancan.ro
'Era VÂNAT! 'Adrian Minune a făcut anunțul șoc la înmormântarea lui Ciprian Pian
Playsport.ro
România a intrat cu greu în Schengen, dar Europa ridică din nou granițe. Visul liberei circulații se năruie
Capital.ro
Anunț pentru cei care scot bani de la bancomat. Trebuie să contactați banca imediat. Ce se întâmpla cu numerarul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Unde va fi înmormântat, de fapt, Ion Iliescu
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Decizie pentru bucureștenii care stau la bloc! Gratuit în 2025, cu o cerere la primărie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Spectacol cu robot dansator pe manele, la zilele unei comune din Teleorman, fără canalizare  (VIDEO)