Ortodoxe: Sf Ierarh Petru Movilă
Romano-catolice: Sf. Francisca Cabrini, PP
Greco-catolice: Sf. m. Anastasia Romana
Petru Movilă s-a născut la 21 decembrie 1596, fiind al patrulea fiu al voievodului Moldovei Simion Movilă, potrivit crestinortodox.ro. După ce tatăl său moare, Petru Movilă se retrage în Polonia, unde avea multe rude. Şi-a continuat studiile la Colegiul Frăției Ortodoxe din Liov.
În 1622, a vizitat mănăstirea Pecerska, unde s-a împrietenit cu starețul Zaharia Copistensclii și cu mitropolitul Iov Boretchi al Kievului. Este tuns în monahism la Lavra Pecerska, iar la vârstă de 31 de ani, este ales egumen al mănăstirii. În timpul stăreției sale de aici, Petru Movilă pune bazele unui colegiu la Kiev, care va deveni Academie, considerată cea mai veche instituție de învățământ superior la slavii ortodocși.
În anul 1632, la moartea mitropolitului Iov, este ales Mitropolit al Kievului, Galiției și a toată Rusia. În această calitate a alcătuit o „Mărturisire Ortodoxă”, care a fost confirmată de toți patriarhii ortodocși.
Mitropolitul Petru Movilă şi-a pus colaboratorii să facă cunoscută viață duhovnicească a călugărilor și ieromonahilor din Lavra Pecerska. Astfel, aceștia au publicat mai multe cărți în care au prezentat nu doar viețile acestora, ci au vorbit și despre icoanele făcătoare de minuni din Pecerska. Petru Movilă a trecut la cele veșnice pe 22 decembrie 1646.
Doamne, dacă asupra robilor Tăi (spune-le numele), părintilor si fratilor ce sunt de fată, mai stăruie vreun blestem ori afurisenie, cu care ei singuri s-au jurat, s-au blestemat, s-au afurisit, s-au dat necuratului singuri sau un alt monah sau credincios, din subordine sau din aceeasi slujire, ori cumva părintii lui, socrii, bunicii, neamurile, dar, mai ales, străinii l-au jurat, l-au blestemat si l-au afurist; ori cumva casa părintească este asezată pe loc jurat, blestemat sau afurisit; sau dacă a lucrat, a dormit, a mâncat, prin institutii publice, prin mânăstiri, pe câmpuri, prin vie, prin livezi, prin păduri, pe la schituri, prin orase, prin gări si autogări, prin hoteluri si restaurante, prin piete publice, prin magazine după cumpărături si s-a lipit vreo scârbă si afurisenie de ei, de părinti, de copii si de casa lor; ori cumva fără să stie în viată, au mâncat sau au băut ceva spurcat, otrăvit, descântat sau fermecat; sau poate anume li s-au dat în mâncare sau în băutură, li s-au aruncat în ogradă sau în casă, s-au atins de trupul lor si de hainele lor si de lucrurile lor, de cărti, de uneltele cu care lucrează; poate că s-au atins de lucruri vrăjite, descântate sau fermecate si au venit peste dânsii în decursul anilor tot felul de întâmplări grele si patimi si boli si amărăciuni de care nu este scutit nici un pământean.
Tu, Stăpâne Doamne, sfărâmă toată această lucrătură diavolească si omenească, trimite tot răul în locuri pustii si neumblate, iar pe robii Tăi, dezlegându-i prin mine nevrednicul si păcătosul preotul Tău, Dimitrie, de sub puterea a tot blestemul, mai ales a blestemelor părintesti, înconjură-i din ceasul rugăciunii noastre, cu îngeri de lumină care să-i păzească si ziua si noaptea împotriva răutătilor omenesti si diavolesti.
Dă-le, Doamne, bun spor si ajutor în muncă; dă-le, Doamne, din roadele si din grăsimea pământului si umple casa lor de bunătăti, ca să aibă cu ce trăi, ba chiar, să ajute pe cei mai săraci decât ei. Dă-le, Doamne, viată crestinească si fără prihană si dă-le locul la masa vietii care li se cuvine. Că Tu esti Cel ce dezlegi pe cei legati, nădejdea celor deznădăjduiti, odihna celor osteniti si Tie mărire Iti înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor, Amin!
Domnului să ne rugăm, Depărtează, Doamne, orice lucrare diavolească, orice patimă, orice bubă, orice rană, orice durere de la robii Tăi, răul scoate-l din sufletele si din trupurile lor, si anume: din cap, din creieri, din nervi, din ochi, din gură, din urechi, din gât, din brate, din spate, din piept, din inimă, din plămâni, din stomac, din ficat, din intestine, din măruntaie, din rărunchi, din picioare, din oase, din muschi, din sânge, din degete, si din toate mădularele si fă-i sănătosi si tine-i sănătosi si harnici si cuminti.
Dă-le, Doamne, bun spor si ajutor în duhovnicie si în munca pe care o duc acolo, în biserica si locul în care i-ai rânduit. Dă-le din roua cerului, din grăsimea pământului ca să aibă cu ce trăi si să împrăstie la altii cu amândouă mâinile. Depărtează, Doamne, boala si suferinta din cap si din tot trupul si fă-i sănătosi la minte, la trup si la suflet, să poată îndruma poporul ce vine si-i întreabă.
Îndeamnă-i, Doamne, la o viată lină si fără prihană, că-i nevoie în lume si de stele, nu numai de întunericul noptilor păgâne; pentru că robii Tăi acestia sunt pecetluiti si botezati în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin! Si când vine vremea noptii, dă-le, Doamne, îmbăierea sufletească de la miezul noptii, la rugă-ciunea cea mai sfântă pe care o poate face un crestin, noaptea. Dă-le, Doamne, rugăciunea inimii în care să fie egală gura cu participarea inimii.
Dă-le, Doamne, bune sfătuiri pentru îndrumarea peniten-tilor care li se adresează să nu-i refuze nici pe cei avuti, nici pe săraci, nici pe cei destepti, nici pe cei prosti, că duhovnicul, după legea lui Dumnezeu, este al tuturor si n-are voie să-i refuze. Omul care zice: „Părinte, am venit să mă spovedesc”, trebuie să-l primesti. Depărtează, Doamne, de la dânsii bolile diminetii, toate răutătile si ispitele trupesti care sunt legate de viata preotilor. Fereste-i, Doamne, de ispita trupului, care este cea mai gravă ispită care loveste pe oamenii singuratici.
Fă, Doamne, ca nici o clipă din viata lor să nu fie părăsiti de îngerul de lumină si îndepărtează de la ei si de la viata lor, ispitele satanei, care sunt mai multe si năvălesc mai tare si lovesc în mânăstiri si în călugări, mai mult decât în restul lumii. Că Tu esti Cel ce dezlegi pe cei legati, nădejdea celor deznădăjduiti, odihna celor osteniti si Tie mărire înăltăm: Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Amin! Harul Domnului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfintilor Săi ucenici si Apostoli, zicând: Pe bolnavi veti pune mâinile si bine le va fi lor, acest har care lucrează puternic prin mine, nevrednicul preot al lui Dumnezeu, Dimitrie, să vă facă sănătosi, capabili de muncă duhovnicească pe voi, si mâinile voastre să devină mâini sfinte pe capetele bolnavilor, în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin!