Ortodoxe: Sfântul Apostol Timotei
Greco-catolice: Sf. ap. Timotei; Sf. m. Anastasie Persanul
Romano-catolice: Sf. Vincențiu, diacon
Sfântul Apostol Timotei s-a născut în Listra din tată păgân elin și din mamă de neam evreu, potrivit crestinortodox.ro. El a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. În Listra erau cinstiți îndeosebi zeii păgâni Zeus și Hermes.
În această localitate, Sfântul Apostol Pavel vindecă un șchiop din pântecele maicii sale. Mama lui Timotei îl găzduiește în casa sa și-l dăruiește pe fiul ei lui Pavel pentru binecuvântarea adusă în cetatea ei. De atunci, Timotei l-a însoțit pe acesta în călătoriile lui misionare.
După ce Sfântul Evanghelist Ioan este alungat de împăratul Domițian în insula Patmos, Sfântul Apostol Timotei ajunge episcop în locul acestuia. În timpul unei sărbători în cinstea zeilor, în cadrul căreia păgânii purtând măşti ucideau oamenii pe care-i întâlneau pe străzi aduncând, astfel, jertfă zeilor, Timotei iese cu îndrăzneala în față acestora și Îl mărturisește pe Hristos.
În urma acestei mărturisiri, Timotei este bătut până când îşi dă duhul. Din porunca împăratului Constantiu (337-361), moaștele sale sunt duse în biserica „Sfinții Apostoli” din Constantinopol, alături de cele ale Apostolilor Luca și Andrei.
Bunătatea învăţându-te şi întru toate cumpătat fiind, îmbrăcându-te cu buna conştiinţă, precum i se cuvine unui sfânt, ai scos din vasul alegerii lucrurile tainice; şi credinţa păzind, aceeaşi cale ai săvârşit, Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Răscolirile patimilor şi întunericul necunoştinţei risipeşte-le, prin rugăciunile tale, fericite, cu darul cel luminos al nepătimirii, ca să te laud acum, după vrednicie, slujitorule al celor Dumnezeieşti.
Cunoscătorul Cel de mai înainte şi Dumnezeu, Cel Ce cu înţeleaptă purtare de grijă se îngrijeşte de toate nevoile noastre, văzând frumuseţea cugetului tău, Sfinte Apostole Timotei, te-a învrednicit a fi împreună slujitor cu Dumnezeieştii Apostoli.
Plin fiind, preaînţelepte şi curat îndestulat de Raza Cea Începătoare de Lumină a Strălucirii Dumnezeieşti, Celei în Trei Sori, izbăveşte, fericite, din întunericul păcatelor, pe cei ce te laudă, preacinstite slujitor al celor sfinte. Amin.