Calendar ortodox 23 august 2022. Cruce neagră: Sfântul Mucenic Lup, mare făcător de minuni, aduce vindecare de orice boală şi neputinţă

Pe 23 august, este prăznuit Sfântul Mucenic Lup, mare făcător de minuni. Acesta a adus vindecare pentru multe boli și neputințe atât în timpul vieţii cât şi după trecerea la cele veşnice.
Alina Costache
22 aug. 2022, 23:11
Calendar ortodox 23 august 2022. Cruce neagră: Sfântul Mucenic Lup, mare făcător de minuni, aduce vindecare de orice boală şi neputinţă

Sărbători religioase 23 august 2022

Ortodoxe: Sfântul Mucenic Lup

Greco-catolice: Sf. m. Lup; Sf. ep. m. Irineu de Lyon

Romano-catolice: Ss. Roza de Lima, fc. *; Flavian, ep.

Calendar ortodox 23 august 2022. Cine a fost Sfântul Mucenic Lup

Sfântul Mucenic Lup a trăit la sfârșitul secolului al III lea și începutul celui de-al IV lea, în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, potrivit crestinortodox.ro. În prima parte a vieţii, acesta a fost sclav. Ulterior, a devenit servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic. După uciderea Sfântului Dimitrie, Lup a înmuiat marginea veşmântului în sângele lui și i-a luat inelul. Cu acest strai și inel, Sfântul Lup a săvârșit multe minuni, aducând vindecare pentru multe boli și neputințe.

Pentru că nu primise botezul, s-a rugat lui Dumnezeu să-l învrednicească de botez, înainte de a-și da duhul. După această rugăciune, a început să plouă peste el, primind, astfel, în chip minunat botezul.

Într-o zi, a dărâmat idolii păgânilor, motiv pentru care închinătorii la idoli au început să-l caute să-l omoare. Dar Dumnezeu îl păzeşte de furia acestora, iar după ce primește botezul în chip miraculos, se predă de bunăvoie în mâinile paganilor. După nenumărate chinuri, i s-a tăiat capul, astfel încât, pe 23 august, anul 304, Sfântul Lup a trecut la cele veșnice.

Citeste si Povestea stranie a părintelui Manuil, preotul născut în satul lui Terente. Mergea pe ape, dispărea dintr-un loc şi apărea peste câteva sute de metri şi vorbea cu sfinţii

Calendar ortodox 23 august 2022. Rugăciune către Sfântul Mucenic Lup

Mucenicul Tău Doamne, Lup, întru nevoință să, cununa nestricăciunii a dobândit de la Ține, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugăciunile lui mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Citeste si Cele două situaţii în care femeile nu au voie să intre în biserică. Recomandarea părintelui Necula: „Unii preoţi exagerează. Nu avem cabinet ginecologic la intrarea în biserică”

Spynews
TikTokerul Alin s-a întors la mama fiicei sale după despărțirea de Dana Badea. A recunoscut, cu ochii în lacrimi, că a iubit-o mereu pe Sibel: „A fost viața mea, credeți-mă” / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce au făcut 4 români la un restaurant din Thassos: “Să le fie rușine”
Capital.ro
UE a dat ordin. România e obligată să se conformeze: Directivele sunt obligatorii
Playtech.ro
ȘOC! Mariana Bitang a AJUNS de nerecunoscut! Doamna gimnasticii românești e SCHIMBATĂ total
DailyBusiness
Vouchere de 18.000 de lei. ASTĂZI S-A FĂCUT PRIMA PLATĂ!
Adevarul
Armata ucraineană avansează în Kursk și ia zeci de prizonieri. Rusia a început să-și retragă trupe din Ucraina
Spynews
Ema Uta, ținta hackerilor! Fosta iubită a lui Alex Bodi cere ajutor de urgență / FOTO
Spynews
Marina Almășan, primul interviu după problemele pe care le-a avut cu fostul iubit, Georgică Cornu: „Să îmi mai spăl puțin creierul”. Destinația în care a plecat vedeta TVR
Evz.ro
Aplicațiile Facebook și TikTok, interzise în timpul programului. Motivul din spatele deciziei
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Experții în medicină avertizează! De ce NU trebuie să bei vara cafea
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Cât costă o porție de hamsie pe litoralul Mării Negre, în minivacanța de Sfânta Maria! Prețurile nu sunt deloc mici
Capital.ro
Mașinile sunt INTERZISE! Restricțiile se aplică începând cu 16 august, ora 18:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Moartă la 32 de ani după ce medicii i-au ignorat simptomele! De ce boală suferea, de fapt
substantial.ro
OMS declara mpox urgenta de sanatate publica de interes international
MediaFlux
Se dă și A DOUA MĂRIRE a pensiei. ANUNȚUL șefului Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...