Calendar ortodox 25 martie 2023. Cruce roșie: Buna Vestire, ziua în care Cerurile se deschid, iar rugăciunile sunt ascultate. Rugăciune puternică pentru mântuire, izbăvire de necazuri şi vindecare

Anual, pe 25 martie, ortodocșii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoviştenia. În această zi, este bine să rosteşti o rugăciune specială care aduce mântuire, bunăstare şi vindecare de boli grave, fie ele trupeşti sau sufleteşti.
Alina Costache
24 mart. 2023, 11:30
Calendar ortodox 25 martie 2023. Cruce roșie: Buna Vestire, ziua în care Cerurile se deschid, iar rugăciunile sunt ascultate. Rugăciune puternică pentru mântuire, izbăvire de necazuri şi vindecare
Buna Vestire

Sărbători religioase 25 martie 2023

Ortodoxe: Buna Vestire

Greco-catolice: BUNAVESTIRE

Romano-catolice: † BUNA-VESTIRE; Sf. Dismas

Calendar ortodox 25 martie 2023. Semnificaţia Bunei Vestiri

Buna Vestire reprezintă ziua în care Sf. Arhanghel Gavriil i-a vestit Sfintei Fecioare că-I va da naştere Mântuitorului. După cuvintele rostite de Fecioara Maria, „Fie mie după cuvântul tău!„, Fiul lui Dumnezeu se pogoară în pântecele Fecioarei prin Duhul Sfânt şi astfel devine om.

Sărbătoarea de astăzi, deși se numește Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este și o sărbătoare împărătească a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că este sărbătoarea Întrupării Lui ca om din Fecioara Maria, scrie crestinortodox.ro Dar întrucât Întruparea Mântuitorului se face din Fecioara Maria, o cinstim împreună cu Domnul Iisus Hristos și pe Maica Sa.

Calendar ortodox 25 martie 2023. Rugăciunea care se spune de Buna Vestire

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci bo­găție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare.

Citeste si Neurochirurgul Vlad Ciurea: De ce să spui rugăciunea „Tatăl Nostru” seara. Ce se întâmplă a doua zi

Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasa a Luminii ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, Stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului celui viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă;

Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufle­tesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, Stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.

Citeste si Rugăciunea care te ajută să atragi bărbatul potrivit în viaţa ta. Trebuie rostită şi dimineaţa, şi seara

Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.

O, milostivă și preaîndurată Îm­pă­răteasă a Cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică, pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bise­ri­cii Ortodoxe Ro­mâne, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitro­po­litul) nostru (N), pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.

Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.

Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește!   Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pre noi!

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cât detergent pudră se pune la o singură spălare, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o fac
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
Playtech.ro
Ce este ploaia însângerată, fenomenul care va ajunge şi în România în următoarele zile. Afectează toată Europa
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc acest fenomen rar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai