Ortodoxe: Sfântul Apostol Carp
Greco-catolice: Sf. ap. Carp din cei 70; [Sf. Filip Neri]
Romano-catolice: Sf. Filip Neri, pr. ** R.
Sfântul Apostol Carp a fost unul din cei 70 de apostoli, următor și slujitor al Sfântului Apostol Pavel, fiindcă ducea scrisorile acestuia la destinatari, potrivit crestinortodox.ro. A fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol Pavel pentru Veria Traciei. Sfântul Apostol Carp a mai predicat Evanghelia și în Creta, unde l-a primit pe Sfântul Dionisie Areopagitul în casa sa.
Sfântul Dionisie mărturisește că Apostolul Carp era un om de o mare curăţie a minții, foarte blând, nevinovat și smerit; că lui însuși Domnul i S-a înfățișat înainte, înconjurat de îngerii Lui; și că el niciodată nu începea să slujească Sfânta Liturghie până ce nu era încredințat mai întâi de o vedere de sus.
Sfântul Carp a convertit mulți păgâni la creștinism. De asemenea, i-a învăţat pe iudei să creadă că Hristos Cel răstignit de ei este Dumnezeu adevărat.
A fost ucis cu sălbăticie de ceilalți iudei ce nu crezuseră. Cinstitele lui moaște sunt tămăduitoare.
Apostole Sfinte Carp, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Alfeu, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv. Amin.