Ortodoxe
Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul
Duminica a 30-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 30 dR. Sf. cuv. Alipie Stâlpnicul; Sf. Nicon Metanoitul
Romano-catolice
Cristos, Regele Universului
Ss. Siriciu, pp.; Leonard, pr.
Cuviosul Alipie Stâlpnicul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 noiembrie.
A trăit în zilele împăratului Eraclie (610-641), în cetatea Adrianopole. Din tinereţe a trăit după poruncile Evangheliei, crescând în deplină înfrânare şi necunoscând altă bucurie decât cugetarea neîncetată la Dumnezeu.
După o vreme, a ales să vieţuiască în linişte şi singurătate, căutând un loc în care să poată petrece astfel. Găsind acest loc, nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stâlp, dorind să suporte, din râvnă pentru Dumnezeu, zăduful, ploaia şi zăpada, grindina şi gerul fără de nici un acoperiş.
S-a făcut astfel, singur şi de bună voia sa, mucenic cincizeci şi trei de ani, pătimind pe stâlp ca şi cum ar fi fost răstignit pe cruce. Venea mulţime de norod să asculte de la Sfânt sfaturi de folos şi să se tămăduiască de boli. Încă din timpul vieţii sale, se făcuse atât de plăcut lui Dumnezeu, încât tot trupul lui era luminat, ca de o lumină cerească, făcând multe minuni.