Calendar ortodox 27 iunie 2024. Samson cel Mare tămăduia pe cei cuprinși de boli netămăduite; pentru că pe lângă meșteșugul doctoricesc, i se adăugase și darul Domnului, care dă tămăduiri, pentru faptele lui cele bune în care sporea și pentru credința pe care o câștigase către Dumnezeu. Rugăciunea Sf Samson este mult mai puternică dacă este rostită în ziua praznicului.
Ortodoxe: Sfântul Cuvios Samson
Greco-catolice: Sf. cuv. Samson primitorul de străini
Romano-catolice: Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv.
Sfântul Cuvios Samson s-a născut într-o familie bogată în Roma antică şi a fost rudă cu împăratul Constantin cel Mare (306-337). Samson a fost un medic milostiv, care trata atât bolile trupești, cât și pe cele sufletești ale celor aflați în suferință.
După ce și-a împărțit averea săracilor, Samson a intrat într-o mănăstire, iar patriarhul Mina l-a hirotonit preot. După ce l-a vindecat pe împăratul Iustinian, a primit de la acesta o casă pentru săraci. Samson s-a îngrijit până la sfârşitul vieţii de cei nevoiaşi, scrie crestinortodox.ro. A trecut la cele veșnice în anul 530 și a fost îngropat în biserica Sfântului Mucenic Mochie.
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminator lumii, strălucind cu minunile, Samson, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.