CALENDAR ORTODOX 28 OCTOMBRIE 2019. Sfântul care protejează familia, păcat mare pentru cine nu respectă

Ortodoxe
Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soţia sa Neonila, şi cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei

Greco-catolice
Sf. m. Terenţiu şi Neonila; Sf. cuv. Ştefan Savaitul

Romano-catolice
SS. Simon şi Iuda, ap.

Sfântul Simon este pomenit, împreună cu Apostolul Iuda, în calendarul romano-catolic, pe 28 octombrie. Este numit și „mirele din Cana Galileii’. Creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe 10 mai și pe 30 iunie sub numele deSimion Zilotul.

Sfântul Simon este cunoscut drept Sfântul Apostol Simion Zilotul sau Simon Zelotul, cum îl numesc credincioșii catolici. Este patronul căsătoriilor, iar o parte din moaștele sale se află la noi în țară, la București.

Ocupă un loc de cinste în panteonul sfinților, numărându-se printre cei 12 apostoli ai Mântuitorului. Dar Sfântul Simon Zelotul nu este atât de cunoscut cum ar trebui printre credincioși. A primit și numele de Canaanitul sau Zilotul, pentru a nu se confunda cu Sfântul Petru ori cu Sfântul Simeon, „fratele Domnului’. Mai este cunoscut și sub numele de Natanael. El este mirele din Cana Galileii, personajul pomenit la fiecare slujbă de cununie din Biserica Ortodoxă.

…că la nunta lui Simon Zelotul ar fi fost săvârșită prima minune a lui Iisus. Împreună cu ceilalți apostoli, a prefăcut apa în vin. Când Simon, mirele, a văzut una ca asta, și-a lăsat pe loc mireasa, casa și familia, și a luat hotărârea de a-L urma pe Iisus Hristos, făcătorul de minuni. Pentru Sfântul Simon, Iisus era aducătorul de mireasă și Mirele sufletelor curate. A devenit apostol și s-a aflat alături de ceilalți ucenici ai Domnului în foișorul unde s-a coborât Sfântul Duh. A propovăduit credința, călătorind în lume. Și-a găsit sfârșitul în Britania, răstignit. Pentru că a încercat să- lumineze oamenii prin cuvântul Evangheliei.

Prea puțini sunt aceia care știu că părticele din rămășițele pământești ale sfântului, mai precis din mâna lui, sălășluiesc la loc de cinste, într-o casetă, acoperită de un baldachin, la Biserica Podeanu din București, pe strada Dorna, în vecinătatea Pieței Chibrit. Se află aici din 1971, prin bunăvoința Preasfințitului episcop Valerian, care s-a aciuat într-una dintre casele parohiale ale bisericii, numărându-se printre oponenții autorităților comuniste care cereau închiderea mânăstirilor din țară. El avea sfintele moaște ale Apostolului Simion Zilotul asupra sa, însă le păstra în mare taină, închinându-se doar el la ele și nelăsând pe nimeni în încăperea unde le ținea. 

În 1996, înainte de a-și da obștescul sfârșit, a dezvăluit secretul și a dăruit moaștele Bisericii Podeanu, drept răsplată pentru dragostea cu care a fost primit și înconjurat de parohul bisericii, Vasile Ailoaiei, de familia acestuia și de enoriași. Credincioșii vin să se roage în special pentru bunul mers al vieții de familie. Este important de știut că, în aceeași biserică, se află și un fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Hristos.

Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti, este sărbătorit în calendarul creştin ortodox în ziua de 28 octombrie.

Sfântul Iachint a fost ultimul mitropolit al Vicinei şi cel dintâi păstor al Bisericii lui Hristos din Dobrogea şi Ţara Românească, reunită.

Vicina a fost o cetate importantă în secolele XIII-XIV, aşezată în regiunile de nord ale Dobrogei, cel mai probabil pe o insulă din faţa aşezării actuale Isaccea (odinioară oraşul Noviodunum).

Sfântul Iachint a păstorit doar câţiva ani la Vicina, iar în 1359 şi-a mutat scaunul la Curtea de Argeş, la cererea voievodului Alexandru I Basarab, întemeietorul Ţării Româneşti, care dorea să aibă un sediu mitropolitan în ţara sa. Mitropolitul Iachint devine astfel păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea şi Ţara Românească. Iar ca „exarh al plaiurilor”, mitropolitul Iachint purta grijă de credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din Transilvania, cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.

Dispare astfel Eparhia Vicina şi ia fiinţă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de „Mitropolia Ungrovlahiei”, dependentă de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol.

Ierarhul Iachint, ajutat de domnul ţării, Vladislav I (1364-1377), a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc, al cărui început urca până în secolul al IV-lea. A adus în ţară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea din Muntele Athos, pentru a organiza câteva mănăstiri-lavre după model atonit. A trimis numeroşi călugări „vlahi” la Mănăstirea Cutlumuş-Athos. Iar în ţară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu, Cotmeana şi altele.

Sfântul Ierarh Iachint s-a săvârşit în linişte, în anul 1372.

Tot astăzi sunt pomeniţi Sfinţii Mucenici Terentie, soţia sa Neonila, şi cei şapte fii.

Aceştia erau creştini şi au fost denunţaţi că nu se supun poruncilor împărăteşti cu privire la jertfele păgâne, fiind cu toţii prinşi, în vremea în care cei doi soţi împreună cu fii lor Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil şi Evnichi se aflau la rugăciune în casă.

Aduşi la judecată, au fost supuşi la chinuri fără de măsură şi apoi spânzuraţi. În timpul chinurilor, rănile le erau stropite cu oţet şi arse cu foc, iar sfinţii se rugau unul pentru altul şi se alinau. Rămânând neclintiţi în credinţă, atât părinţii cât şi copii au fost decapitaţi. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”;