Calendar ortodox 29 decembrie 2022. Sfinţii 14.000 de prunci ucişi de Irod. Acatistul Sfinţilor prunci ucişi se citeşte pentru vindecarea grabnică a copiilor bolnavi şi pentru întoarcerea pe calea cea dreaptă a celor rătăciţi

Anual, pe 29 decembrie, sunt prăznuiţi Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod. În această zi, este bine să citeşti Acatistul celor 14.0000 de prunci ucişi pentru sănătatea copiilor şi mai ales pentru însănătoşirea copiilor grav bolnavi.
Alina Costache
28 dec. 2022, 16:12
Calendar ortodox 29 decembrie 2022. Sfinţii 14.000 de prunci ucişi de Irod. Acatistul Sfinţilor prunci ucişi se citeşte pentru vindecarea grabnică a copiilor bolnavi şi pentru întoarcerea pe calea cea dreaptă a celor rătăciţi

Sărbători religioase 29 decembrie 2022

Ortodoxe: Sfinţii 14.000 de prunci ucişi de Irod

Greco-catolice: Sf. prunci uciși de Irod; Sf. cuv. Marcel Achimitul

Romano-catolice: Ss. Thomas Becket, ep. m. *; David, rege

Calendar ortodox 29 decembrie 2022. Sfinţii 14.000 de prunci ucişi de Irod

Foarte supărat la aflarea veștii că în regatul său se va naște un împărat căruia i se vor închina toate popoarele, regele Irod le porunceşte celor trei magi să-l găsească pe Hristos şi să-l ucidă, potrivit crestinortodox.ro. Deşi consimt în faţa regelui, Magii nu au de gând să dea curs cererii acestuia. Aşa că au mers în Betleem să se închine lui Hristos, apoi nu s-au mai întors la Ierusalim ca să-l anunțe pe Irod, ci s-au întors în țara lor urmând altă cale.

Înfuriat de faptul că a fost înşelat, Irod porunceşte uciderea tuturor pruncilor de sex masculin, din tot Beleemul Iudeii și din împrejurimi, sperând că printre ei se va afla şi noul împărat.

Dar familia sfânta și Pruncul Iisus s-au refugiat în Egipt și astfel au scăpat de mânia regelui Irod. În acest timp, la porunca lui Irod,  Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul a fost ucis de către soldați în Templul din Ierusalim pentru că nu l-a dat pe fiul la moarte.

După moartea acestuia, Irod a pus la cale omorârea bătrânilor lui Israel, cei pe care îi întrebase despre Prunc și care îl informaseră greşit că Acesta urmează să se nască în Betleemul Iudeii.

Calendar ortodox 29 decembrie 2022. Acatistul Sfinţilor 14.000 de prunci ucişi de Irod

Troparul Sfinţilor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod, glasul 1:

Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, şi toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie.

Condacul 1

Ca cei ce pentru Hristos aţi fost junghiaţi ca nişte miei, Sfinţilor Prunci, cu podoaba nevinovăţiei aţi luminat lumea. Jertfa dumnezeiască închipuind, în grădina Raiului aţi înflorit. Pentru aceasta, cântăm cu îngereştile cete: Aliluia!

Icosul 1

Nevăzutul potrivnic, nemairăbdând minunea întrupării lui Dumnezeu a stârnit răzbunătoarea mânie a împăratului Irod, însă cum nici un fir de păr nu se mişcă fără voia Celui de Sus, Hristos S-a purtat pe braţele Fecioarei în Egipt, iar holdele jertfei voastre s-au strâns întru înmulţirea Bisericii biruitoare, pentru care toţi cei ce cinstesc patimile voastre strigă:

Bucuraţi-vă, că pentru Hristos aţi fost ucişi;

Bucuraţi-vă, că de mâna cea nevăzută a Domnului, ca nişte prescuri, aţi fost liturghisiţi;

Bucuraţi-vă, că sângele vostru a spălat pământul întinat de păcate;

Bucuraţi-vă, că numele Domnului v-a fost altar de jertfă;

Bucuraţi-vă, că sunteţi ca un buchet de flori binemirositoare pus la icoana Întrupării;

Bucuraţi-vă, că trupurile voastre s-au frânt ca o pâine de rai înaintea lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, că jertfa Pruncului dumnezeiesc o aţi închipuit;

Bucuraţi-vă, că îngerii din ceruri v-au slujit;

Bucuraţi-vă, bucuria plânselor mame;

Bucuraţi-vă, nădejdea celor fără de nici o apărare;

Bucuraţi-vă, ajutorul celor fără de scăpare;

Bucuraţi-vă, bucuria şi ocrotirea pruncilor;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 2-lea

Lacrimile mamelor nemângâiate s-au amestecat cu sângele vostru, stropind pământul inimilor cu puterea înfricoşătoare a jertfei. În sfinţenie aţi fost îmbrăcaţi, Pruncilor, zguduind porţile întunericului cu solia izbăvirii. Pentru aceasta, cântăm împreună cu voi: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Darul vieţii nestricăcioase l-aţi primit şi binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl, întru sfinţenie să liturghisiţi iubirea prin jertfă, slujind dumnezeieştii pronii întru mântuirea lumii. Pentru aceasta strigăm vouă:

Bucuraţi-vă, potolirea mâniei tiranilor;

Bucuraţi-vă, rodirea rugăciunii mamelor;

Bucuraţi-vă, încetarea urii şi răzbunării;

Bucuraţi-vă, curcubeie ale iertării şi împăcării;

Bucuraţi-vă, acoperământ al celor prigoniţi;

Bucuraţi-vă, luminare de ziuă a conştiinţei;

Bucuraţi-vă, că sânul raiului v-a alăptat;

Bucuraţi-vă, pregătitori ai înfricoşătoarei Jertfe;

Bucuraţi-vă, îmbolditori ai curăţiei;

Bucuraţi-vă, surpători ai invidiei;

Bucuraţi-vă, alungători ai iubirii de stăpânire;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 3-lea

La Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Binevoind El a vă îmbrăca întru desăvârşirea sfinţeniei în chiar zorii vieţii pământeşti, cerurile s-au minunat slăvind nespusa purtare de grijă şi înţelepciune dumnezeiască. Pentru aceasta, smerindu-ne cugetele, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Preînchipuind pe Pruncul Iisus jertfit în potirul înfricoşat al Sfintei Euharistii, v-aţi împărtăşit, Sfinţilor Prunci, de dulceaţa Duhului Sfânt, fiind tare nădejde celor ce caută statornic pruncia inimii. Pentru aceasta strigăm vouă:

Bucuraţi-vă, luminători ai nopţii sufletului;

Bucuraţi-vă, vestitori ai primăverii de taină;

Bucuraţi-vă, solitori ai Învierii;

Bucuraţi-vă, raze ale Bisericii biruitoare;

Bucuraţi-vă, ruguri aprinse de cântarea cerească;

Bucuraţi-vă, făclii nestinse de rugăciune;

Bucuraţi-vă, pietre de temelie duhovnicească;

Bucuraţi-vă, chipuri ale nevinovăţiei;

Bucuraţi-vă, potire ale bucuriei;

Bucuraţi-vă, adieri ale Duhului;

Bucuraţi-vă, seminţe ale Cuvântului;

Bucuraţi-vă, prunci înfrăţiţi la sânurile Tatălui;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 4-lea

Lumină din Lumina cea adevărată aţi primit, fiind mutaţi la Învierea Domnului în raiul cel descuiat, de unde vă rugaţi neîncetat pentru noi, întru curăţia şi simplitatea sufletelor. Pentru aceasta, nădejde luând, ne unim glasurile întru a cânta: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Vai, cum lăcrimaţi, Sfinţilor Prunci, văzând întinzându-se în lume lepra uciderii de prunci, cum vărsaţi izvoare de lacrimi pentru nemângâiaţii copii ai lui Dumnezeu, lipsiţi de darul luminii şi vieţii! Cum plângeţi sufletele părinţilor, strivite sub povara neiubirii! Pentru aceasta strigăm vouă:

Bucuraţi-vă, înduioşarea şi aducerea la pocăinţă a lepădătorilor de prunci;

Bucuraţi-vă, opritorii gândului înfricoşător al avortului;

Bucuraţi-vă, îndulcitorii durerilor naşterii;

Bucuraţi-vă, comori ale ţarinii inimii;

Bucuraţi-vă, păzitori ai fecioriei minţii;

Bucuraţi-vă, întăritori ai credinţei;

Bucuraţi-vă, candele aprinse la icoana Întrupării;

Bucuraţi-vă, bucuria Maicii Domnului;

Bucuraţi-vă, că ruga ei dulce durerea v-a alinat;

Bucuraţi-vă, că în icoana raiului aţi păşit;

Bucuraţi-vă, că graiul cel nestricăcios l-aţi dobândit;

Bucuraţi-vă, că din Pomul Vieţii v-aţi împărtăşit;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 5-lea

Cu rugăciunile voastre, Sfinţilor Prunci, ca nişte liturghisitori ai tainei naşterii, chemaţi milostivirea lui Dumnezeu pentru zămislirea şi ocrotirea pruncilor şi alinarea durerilor naşterii. Pentru aceasta, rugându-vă a îndepărta de la noi toată boala cea sufletească şi trupească, cântăm împreună cu voi: Aliluia!

Icosul al 5-lea

În încercări şi prigoane ajutaţi pe cei fără de apărare, ca încredinţându-se cu totul Domnului, să poată a săvârşi în pace voia Sa cea sfântă. Pentru aceasta, Sfinţilor Prunci, ne închinăm icoanei nevinovăţiei voastre, strigând unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, picături din roua Duhului;

Bucuraţi-vă, verigi între legea cea veche şi nouă;

Bucuraţi-vă, flori ale Crucii;

Bucuraţi-vă, lăstare ale schimbării minţii;

Bucuraţi-vă, izvoare de gingăşie duhovnicească;

Bucuraţi-vă, firimituri de mană cerească;

Bucuraţi-vă, că v-aţi alăturat îngerilor lui Hristos;

Bucuraţi-vă, surparea zidului gros de patimi;

Bucuraţi-vă, altare ale Duhului;

Bucuraţi-vă, muşchi crescuţi pe Piatra din capul unghiului;

Bucuraţi-vă, mlădiţe ale vieţii neîntinate;

Bucuraţi-vă, înmuguriri ale dragostei de frate;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi pentru Domnul Hristos!

Condacul al 6-lea

Preasfânta Fecioară Maria mult s-a îndurerat la trecerea voastră din viaţa pământească, Sfinţilor, rugând fierbinte pe Fiul ei şi Dumnezeu ca pururea să vă fie aproape cu Tatăl şi cu Duhul. Iar aceasta împlinindu-se, mijlociţi acum înaintea Sfintei Treimi pentru sufletele noastre, cântând cu îngereştile cete: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Văzând cu mintea Sfânta Fecioară pe mamele deznădăjduite şi plânse lângă trupurile voastre fără viaţă, Sfinţilor Prunci, a pus în sufletul ei chipul sabiei ce urma să-i străbată inima la moartea Domnului Iisus. Să privim dar şi noi în chip înţelegător la sfârşitul acestei vieţi trecătoare ca la o trecere de taină prin Cruce către Înviere, şi să strigăm unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, ploi de lumină în lutul uitării;

Bucuraţi-vă, mugurii duhovniceşti ai Lucrării;

Bucuraţi-vă, mugurii vieţii celei noi întru Hristos;

Bucuraţi-vă, descoperitorii sfatului dumnezeiesc;

Bucuraţi-vă, privitorii Chipului Preafrumos;

Bucuraţi-vă, struguri zdrobiţi în teascul iubirii;

Bucuraţi-vă, că puterea lui Dumnezeu v-a umbrit;

Bucuraţi-vă, că lacrimile Maicii Sale v-au răcorit;

Bucuraţi-vă, purtătorii patimilor cei neprihăniţi;

Bucuraţi-vă, icoane ale iubirii răscumpărate;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 7-lea

Luceferi de dimineaţă v-aţi arătat, Sfinţilor Prunci, şi vestitori ai Răsăritului de Sus. Pentru aceasta, cu smerenie ne închinăm Celui ce v-a încununat pe voi, căzând înaintea Lui şi cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Steaua Domnului v-a luminat naşterea, iar Crucea Lui v-a luminat Paştile. De îngereştile cete aţi fost slujiţi ca nişte mucenici înaintemergători lui Hristos. Pentru aceasta strigăm vouă:

Bucuraţi-vă, faguri plini de mierea Cuvântului;

Bucuraţi-vă, pene strălucitoare ale porumbiţei Duhului;

Bucuraţi-vă, înseninări în furtuna vieţii;

Bucuraţi-vă, picuri de ploaie în arşiţa pustiului;

Bucuraţi-vă, tainice înmuguriri ale smochinului neroditor;

Bucuraţi-vă, că aţi fost însufleţiţi de duhovnicescul zbor;

Bucuraţi-vă, văi ale rodirii suferinţei;

Bucuraţi-vă, albii ale luminării conştiinţei;

Bucuraţi-vă, înaintemergătorilor Pruncului Hristos;

Bucuraţi-vă, străji ale dumnezeiescului Iisus;

Bucuraţi-vă, întoarcere din păcat a celor căzuţi;

Bucuraţi-vă, ruşinare a judecătorilor şi cârmuitorilor nedrepţi;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 8-lea

Tulburarea inimilor o potoliţi, Sfinţilor, cu darul mângâietor al rugăciunii neprihănite. Pentru aceasta vă chemăm să ne sloboziţi sufletele din grija îmbătrânitoare, ca în pace să putem cânta pururea: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Din mormântul păcatului izbăvindu-ne cu rugăciunea, ca nişte stele călăuzitoare către Lumina cea neapropiată ne sunteţi, Sfinţilor Prunci. Pentru aceasta strigăm vouă:

Bucuraţi-vă, trezitorii noştri din desfrânare;

Bucuraţi-vă, îndulcitorii lacrimilor amare;

Bucuraţi-vă, călăuzitorii orfanilor;

Bucuraţi-vă, mângâietorii mamelor nemângâiate;

Bucuraţi-vă, că aţi fost închinaţi Dumnezeului Celui Viu;

Bucuraţi-vă, binecuvântaţii Maicii Domnului;

Bucuraţi-vă, flori în grădina raiului;

Bucuraţi-vă, purtătorii cununilor de spini;

Bucuraţi-vă, sfinţi însuliţaţi prin mărăcini;

Bucuraţi-vă, însuliţarea nesimţitoarelor inimi;

Bucuraţi-vă, gene de speranţă în noianul tristeţii;

Bucuraţi-vă, ţărmuri de care se sparg valurile morţii;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 9-lea

Nerăutatea învăţând de la voi şi nefăţărnicia gestului, Sfinţilor Prunci, ca pe cei ce aţi fost încununaţi cu lumina nepieritoare vă fericim şi împreună cu voi cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

N-aţi slujit deşertăciunii şi chipului înşelător al lumii, ci Domnului, cu Care în acelaşi răstimp născuţi fiind, de Dânsul aţi şi fost suiţi la cer, spre veşnică pomenire. Pentru aceasta strigăm vouă:

Bucuraţi-vă, întoarcere din drum a fiilor risipitori;

Bucuraţi-vă, tresărire de conştiinţă a celor nepăsători;

Bucuraţi-vă, ramuri pe care se odihneşte porumbiţa Duhului;

Bucuraţi-vă, alipire de viaţa cea nepieritoare;

Bucuraţi-vă, lepădare a păcatelor îmbătrânitoare;

Bucuraţi-vă, că strigătul vostru a mişcat cerurile;

Bucuraţi-vă, că lacrimile Rahilei au frânt tăcerile;

Bucuraţi-vă, pregătitorii Cinei celei de taină;

Bucuraţi-vă, coşmaruri ale voii împotrivitoare;

Bucuraţi-vă, adâncuri de rugăciune curată;

Bucuraţi-vă, odihnire în lumina neapropiată;

Bucuraţi-vă, ghiocei izbucniţi din pământul Domnului;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi pentru Domnul Hristos!

Condacul al 10-lea

Cu moartea pe moarte călcând, Domnul v-a îmbrăcat în luminoasă haină de nuntă, cântarea voastră mijlocind tuturor bucurie şi mare milă. Iar auzindu-vă glasurile îngereşti, inimile împietrite se trezesc şi la viaţa cea duhovnicească renasc, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Durerea mamelor alinând, chipul gingăşiei îl plămădiţi în suflete, Sfinţilor Prunci, cu mireasma rugăciunii curate. Din darul de care v-aţi împărtăşit, dăruiţi fără încetare tuturor celor ce cheamă numele Domnului, pentru care strigăm vouă:

Bucuraţi-vă, gângurit al conştiinţei;

Bucuraţi-vă, spice ce potolesc foamea neputinţei;

Bucuraţi-vă, pâini ale punerii înainte;

Bucuraţi-vă, icoane ale înmulţirii darurilor crucii;

Bucuraţi-vă, călăuze în taina curăţiei;

Bucuraţi-vă, că aţi cunoscut durerile naşterii bucuriei;

Bucuraţi-vă, mădulare ale Bisericii lui Hristos;

Bucuraţi-vă, învăţătorii smereniei neprefăcute;

Bucuraţi-vă, găsitorii comorilor pierdute;

Bucuraţi-vă, dezlegătorii de falsa înţelepciune;

Bucuraţi-vă, întărirea celor ce se bucură de ocări şi prigoane;

Bucuraţi-vă, izbăvirea celor dispreţuiţi de lume;Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 11-lea

Crudul împărat Irod a murit în grele chinuri, urmărit de mânia lui Dumnezeu. Tot astfel şi noi, zăbovind cu mintea în păcat şi potrivnici întrupării duhovniceşti a lui Hristos, ne primejduim sufletele de moartea cea nevăzută a simţirii înţelegătoare. Pentru aceasta chemăm milostivirea Domnului, strigând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Mamele voastre, Sfinţilor Prunci, au plâns cu lacrimi amare pierderea scumpilor copii. Precum ele, plângem şi noi pierderea darului lui Dumnezeu. Însă precum ele s-au bucurat mai pe urmă de acoperământul sfinţeniei voastre, tot aşa ne rugăm şi noi pentru întoarcerea durerii în bucurie, strigând unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, alinătorii durerilor părinteşti;
Bucuraţi-vă, că aţi păşit pe trepte de icoană;
Bucuraţi-vă, că a înflorit nespusa voastră rană;
Bucuraţi-vă, struguri în via lui Hristos;
Bucuraţi-vă, bucuria celor ce nasc întru simplitatea inimii;
Bucuraţi-vă, că îi chemaţi pe ucigaşii de prunci la pocăinţă;
Bucuraţi-vă, că îi apasă poveri pe conştiinţă;
Bucuraţi-vă, că se vor smeri din trufia înălţării;
Bucuraţi-vă, că le rămâne nădejdea mărturisirii şi iertării;
Bucuraţi-vă, că vă cuprind braţele Maicii Domnului;
Bucuraţi-vă, în duhul icoanei pascale;
Bucuraţi-vă, de duhovniceasca întrupare;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 12-lea

Duhul iubirii de stăpânire, al invidiei şi al răzbunării ne face următori lui Irod. Iar duhul blândeţii, al iubirii şi al păcii străluceşte din icoana voastră, Sfinţilor Prunci, spre slava lui
Dumnezeu şi bucuria celor ce cu credinţă cântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Dulceaţa raiului treziţi în inimile noastre, Sfinţilor Prunci, picurând mir din înălţime peste cei însetaţi de viaţă. Pentru aceasta strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, leagăne de închinare;
Bucuraţi-vă, certarea slujirii neînţelegătoare;
Bucuraţi-vă, învietorii memoriilor neprihănite;
Bucuraţi-vă, dezvelitorii măştilor ipocrite;
Bucuraţi-vă, luminătorii golului necredinţei;
Bucuraţi-vă, martorii Stelei neapuse;
Bucuraţi-vă, înfricoşarea ucigaşilor de prunci;
Bucuraţi-vă, ruşinarea celor ce batjocoresc taina naşterii;
Bucuraţi-vă, mustrătorii încălcătorilor de jurământ hipocratic;
Bucuraţi-vă, îmblânzitorii fiarelor gândite;
Bucuraţi-vă, că lacrimile noastre de pocăinţă le purtaţi înaintea Scaunului Sfintei Treimi;
Bucuraţi-vă, aluat al iubirii sfinţitoare;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 13-lea

O, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod, rugaţi-vă pentru sufletele noastre, să învie din mormântul păcatelor încă din viaţa aceasta, întru dragoste neamăgitoare şi dăruire duhovnicească, pentru ca întrupând Iubirea lui Dumnezeu în viaţa noastră, să putem cânta împreună cu voi, la Înfricoşătoarea Judecată: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Nevăzutul potrivnic, nemairăbdând minunea…, Condacul 1: Ca cei ce pentru Hristos aţi fost junghiaţi…,

Icosul 1

Nevăzutul potrivnic, nemairăbdând minunea întrupării lui Dumnezeu a stârnit răzbunătoarea mânie a împăratului Irod, însă cum nici un fir de păr nu se mişcă fără voia Celui de Sus, Hristos S-a purtat pe braţele Fecioarei în Egipt, iar holdele jertfei voastre s-au strâns întru înmulţirea Bisericii biruitoare, pentru care toţi cei ce cinstesc patimile voastre strigă:
Bucuraţi-vă, că pentru Hristos aţi fost ucişi;
Bucuraţi-vă, că de mâna cea nevăzută a Domnului, ca nişte prescuri, aţi fost liturghisiţi;
Bucuraţi-vă, că sângele vostru a spălat pământul întinat de păcate;
Bucuraţi-vă, că numele Domnului v-a fost altar de jertfă;
Bucuraţi-vă, că sunteţi ca un buchet de flori binemirositoare pus la icoana Întrupării;
Bucuraţi-vă, că trupurile voastre s-au frânt ca o pâine de rai înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că jertfa Pruncului dumnezeiesc o aţi închipuit;
Bucuraţi-vă, că îngerii din ceruri v-au slujit;
Bucuraţi-vă, bucuria plânselor mame;
Bucuraţi-vă, nădejdea celor fără de nici o apărare;
Bucuraţi-vă, ajutorul celor fără de scăpare;
Bucuraţi-vă, bucuria şi ocrotirea pruncilor;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul 1

Ca cei ce pentru Hristos aţi fost junghiaţi ca nişte miei, Sfinţilor Prunci, cu podoaba nevinovăţiei aţi luminat lumea. Jertfa dumnezeiască închipuind, în grădina Raiului aţi înflorit. Pentru aceasta, cântăm cu îngereştile cete: Aliluia!

 

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Playtech.ro
BREAKING NEWS: Klaus Iohannis a desemnat noul premier
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Denzel Washington s-a făcut preot! E înrăzboi cu Hollywood-ul
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Crin Antonescu, candidatul coaliției la prezidențialele din 2025, provoacă discuții politice
MediaFlux
ANUNȚUL MOMENTULUI în POLITICĂ! CIOLACU a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!