Calendar ortodox 3 iulie 2023. El a refuzat să se hrănească, timp de 40 de zile, cu carnea adusă ca jertfă idolilor. Sfântul Mucenic Iachint este considerat protectorul tinerilor, dându-le grabnic ajutor celor care i se roagă cu credinţă.
Ortodoxe: Sfântul Mucenic Iachint; Sfântul Anatolie, Patriarhul Constantinopolului
Greco-catolice: Sfântul Mucenic Iacint; Sfântul Arhiepiscop Anatolie
Romano-catolice: Sfântul Apostol Toma
Sfântul Mucenic Iachint trăit în vremea împăratului Traian (98-117), fiind slujitor la mesele imperiale, potrivit crestinortodox.ro. Acesta a refuzat să participe la o jertfă adusă de împărat idolilor, aflându-se, astfel, că este creştin. Drept pedeapsă, tânărul Iachint, care avea doar 20 de ani, a fost bătut, biciuit și aruncat în temniță.
Ca mâncare nu i s-a dat decât carnea adusă ca jertfă idolilor, dar Sfântul Iachint a refuzat să se hrănească cu ea și, după 40 de zile a murit.
Când unul dintre temniceri a intrat la el să-i aducă mâncarea, a văzut doi îngeri stând lângă Sfântul Iachint. Unul îi acoperea trupul cu o haină prealuminoasă, iar altul îi punea pe cap o cunună. Împăratul a poruncit ca trupul sfântului să fie aruncat în pustie ca să fie mâncat de fiare.
Însă moaștele sfântului au fost recuperate din pustie de preotul Timotei.
Mucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine, mucenice, cel ce prin strălucire te-ai făcut piatră de mult preţ dumnezeieştii Biserici, te chem să fii acum ajutător mie, cel ce te laud pe tine.
Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Părăsind mărirea cea pământească, ai moştenit slava cea cerească, fiind pururea împreună cu Stăpânul tuturor, purtătorule de cunună, mucenice mărite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pentru Hristos bărbăteşte stând împotriva înşelăciunii, ai arătat tinereţea vârstei şi vitejia cugetului, mucenice purtătorule de chinuri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin