Calendar ortodox 30 iulie 2023. Cine îşi serbează onomastica. Rugăciune pentru întemeierea unei familii

În această zi, este prăznuit Sfântul Mucenic Valentin, făcător de minuni, vindecător al celor bolnavi și sfânt al iubirii creștine și al familiei.
Irina Dumitrescu
29 iul. 2023, 23:20
Calendar ortodox 30 iulie 2023. Cine îşi serbează onomastica. Rugăciune pentru întemeierea unei familii

Calendar ortodox 30 iulie 2023. Acestui sfânt i te poţi ruga pentru vindecare, pentru întemeierea unei familii, pentru împăcare între membrii familiei.

Sărbători religioase 30 iulie 2023

Ortodoxe: Sfântul Mucenic Valentin

Greco-catolice: Sf. ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic, din cei 70

Romano-catolice: Sf. Petru Crisologul, ep. înv.

Calendar ortodox 30 iulie 2023. Cine a fost Sfântul Mucenic Valentin

Sfântul Valentin s-a născut în anul 175, în regiunea Umbria din Italia, potrivit crestinortodox.ro. A fost hirotonit preot, apoi episcop. Mare făcător de minuni și vindecător, a fost foarte iubit de către credincioșii săi. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman Frontanus de o boală foarte grea.

Când s-a îmbolnăvit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boală care îi schimonosea și îi contorsiona cumplit trupul. După ce Sfântul Valentin a petrecut o noapte în rugăciune, Cherimon s-a însănătoşit complet. Văzând minunea, Craton, tatăl său, toată casa acestuia, împreună și cu trei discipoli ai lui au primit botezul.

Sfântul Valentin a fost arestat, torturat și decapitat la Roma, la  aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuțiilor împăratului Marc Aureliu. Sfântul Valentin a fost ucis în secret, în timpul nopții, pentru a se evita răscoala populației din Terni.

Martirizat la Roma în a două jumătate a secolului al treilea, el a rămas în conștiința Bisericii lui Hristos că vindecător al celor bolnavi și sfânt al iubirii creștine și al familiei.

Părticele din moaștele Sfântului Mucenic Valentin se găsesc la Biserica Delea-Nouă Calist din București.

Calendar ortodox 30 iulie 2023. Rugăciune pentru vindecare, pentru întemeierea unei familii, pentru împăcare între membrii familiei

Sfinte Sfinţite Mucenice Valentin, cu smerenie te rugăm, mijloceşte pentru noi, cei ce avem trebuinţă de ajutorul tău. Ascultă rugăciunile noastre, împlineşte fiecăruia cererile de folos, fii celor îndoielnici povăţuitor în credinţă, celor bolnavi tămăduitor, celor din primejdii izbăvitor, celor nedreptăţiţi ajutător, celor vârstnici sprijinitor, tinerilor îndrumător duhovnicesc, şcolarilor luminător al minţii şi tuturor celor ce cu evlavie se roagă ţie întotdeauna ascultător.

Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, ca să nu fim îndepărtaţi de la iubirea Sa cea sfântă, să nu ne lase să ne pierdem în întunericul păcatelor, ci să ne lumineze cu harul Său, ca să ne învrednicim a fi moştenitori ai vieţii veşnice.
Sfinte Sfinţite Mucenice Valentin, cel ce cu râvnă ai căutat izbăvirea din păcat a tinerilor, propovăduind viaţa curată, neîntinată, prin unirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, prin harul Său cel de viaţă dătător, pe tine dar te rugăm, întăreşte-i pe aceştia în lupta cu patimile sufleteşti şi trupeşti.

Sfinte Arhiereu, care eşti nădejdea credincioşilor şi mijlocitorul nostru, cel ce ai fost păstor vrednic pentru turma ta şi cu râvnă ai învăţat pe înţelepţii vremii cuvântul lui Dumnezeu, tămăduitorule de trupuri şi de suflete, apără-ne pe noi, cei ce pe tine te cinstim şi neîncetat cu lacrimi de pocăinţă cerem să îndepărtezi de la sufletele noastre şi de la casele noastre toată ispita şi tulburarea.

Pe tine cu evlavie te rugăm, Sfinte Sfinţite Mucenice Valentin, slăvite ierarhe şi omule al lui Dumnezeu, ca pe toţi cei ce ne sunt aproape să-i ajuţi şi să-i călăuzeşti spre mântuire; asemenea şi pe cei care nu ne iubesc pe noi să-i întorci către pocăinţă şi să-i luminezi, că tu pururea cuprinzi pe toţi în inima ta cea îndurătoare şi îndelung răbdătoare, pentru ca, prin mijlocirile tale, împreună cu tine să ne bucurăm de Împărăţia cea slăvită a lui Dumnezeu, cea pregătită nouă întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Celui fără de început al Său Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Patru țări din Europa care merită vizitate cel puțin o dată. Surprind cu peisajele uimitoare și prețurile mici
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Anca Alexandrescu, reacție după respingerea definitivă a candidaturii lui Călin Georgescu: “Ne merităm soarta. Prea puțini oameni în stradă, vor să rezolve altcineva problemele lor”
Capital.ro
S-a aflat cine îl va înlocui pe Călin Georgescu. Are deja semnăturile: E cel mai normal...
Playtech.ro
Actul care îţi asigură o pensie mai mare. Trebuie depus cât mai repede la Casele de Pensii judeţene
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
„Ucigaşul cu arbaleta”, condamnat pe viață pentru uciderea a trei femei. Ar fi fost influenţat de mesajele lui Andrew Tate
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Mai bun decât carnea! Ciupercile pregătite astfel au gust chiar mai bun decât orice prăjeală
Spynews
Maria Constantin, încurajată de soț să se îmbrace provocator. Cum reacționează artista la comentariile lui Robert Stoica: „Știu că nu mai am 20 de ani”
Evz.ro
Patru zodii norocoase, miercuri. Stelele le fac cu ochiul
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
El este Alexandru, tânărul de doar 22 de ani care a murit în accidentul cumplit din Constanța! Acesta venise în vizită la tatăl și sora lui
Cancan.ro
Vedetă, ARESTATĂ după ce a fost dată afară dintr-un reality show! Ce s-a întâmplat e ireal
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii trebuie să îi declare. Se aplică un impozit de 70%
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Lovitură pentru acești pensionari! Răsturnare privind OUG-ul referitor la seniori. Prima reacție a Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pericolul pe care nu vrem să-l vedem: Dacă suveraniștii cer intervenția militară a Rusiei?