Ortodoxe
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Cuv. Gheorghe Mărturisitorul din Drama
Romano-catolice
Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox la 4 noiembrie.
Sfântul Ioanichie cel Mare s-a născut în Bitinia din părinţi creştini, în vremea ereziei iconoclaste. A fost deprins cu nevoinţele ascetice încă din copilărie, înlesnite şi de viaţa lui singuratică de păstor.
La maturitate a fost luat la oaste, unde, timp de 24 de ani, a făcut dovada unui mare curaj şi a unor remarcabile virtuţi creştine. Se numără printre marii bărbaţi îmbunătăţiţi pe care i-a cunoscut creştinătatea.
A fost un adept al ereziei iconoclaste (distrugerea icoanelor) din care îndreptându-se a ales să-şi ispăşească păcatul printr-o viaţă închinată lui Dumnezeu, rugându-se ziua şi noaptea, la început într-un aşezământ monahal, iar mai pe urmă a ales viaţa de sihastru.
După multă vreme a voit să meargă în Efes, la biserica unde a slujit Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, pentru închinare şi rugăciune. Când a sosit în Efes şi s-a apropiat de biserică i s-au deschis de la sine uşile locaşului şi, intrând înăuntru, s-a rugat, închinându-se şi sărutând icoana Sfântului Evanghelist Ioan. Apoi ieşind din biserică, uşile s-au închis singure în urma sa, iar el s-a întors din nou în muntele în care vieţuia.
Sfântul Ioanichie, prin asceză şi rugăciune s-a învrednicit de mari daruri, vindeca suferinţele trupeşti şi sufleteşti şi alunga demonii. A fost martor al biruinţei dreptei credinţe împotriva ereziei prin alegerea în scaunul de la Constantinopol a patriarhului ortodox Metodie, în anul 843.
De la Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare au rămas cuvintele: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt”.
A trecut la cele veşnice la vârsta de 94 de ani, în ziua de 4 noiembrie, moaştele sale făcându-se izvor de binecuvântare şi alinare a suferinţelor.