Ortodoxe: Sfânta Muceniţă Haritina
Greco-catolice: Sf. Haritina
Romano-catolice: Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo
Sfânta Haritina a viețuit în timpul împăratului Dioclețian (284-305), scrie crestinortodox.ro. Rămasă orfană de mică, ea a fost crescută de creștinul Claudiu.
Dometie, dregătorul împărătesc, auzind că Haritina este creștină, a chemat-o la judecată înaintea tribunalului: „Este adevărat, tânăro, că fiind creștină tu însăți, îi mai înșeli și pe alțîi, ademenindu-i la credință ta profană?” Haritina a răspuns cu curaj: „Adevăr este că sunt creștină, dar minciună este că i-aș înșela pe alții; dimpotrivă, pe cei înșelați eu ii scot la calea adevărului, aducându-i pe ei la calea Domnului meu Hristos„.
Pentru credința în Hristos a fost supusă la mai multe chinuri. A fost tunsă și i s-au pus cărbuni aprinși pe cap, dar a scăpat nevătămată. A fost aruncată legată în mare, dar Dumnezeu a scos-o la liman. Pentru că nicio pedeapsa nu a adus moartea asupra ei, împăratul a decis că niște desfrânați să o necinstească pe fecioară. Sfânta Haritina s-a rugat ca Dumnezeu să-i ia sufletul înainte ca acele slugi să-i întineze trupul. Cum stătea îngenuncheată la rugăciune, sufletul ei a ieșit din trup și s-a înălțat în Împărăția Cerurilor.
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Haritina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.