Calendar ortodox 6 august 2024. Sărbătoare cu cruce roşie de Schimbarea la Faţă a Domnului. Este ziua în care scapi de patimi și nu ai voie să te cerţi cu nimeni

Sărbătoarea de Schimbarea la Faţă a Domnului este prăznuită, în fiecare an, pe 6 august. Probejenia, așa cum este cunoscută în folclorul tradițional sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, marchează începutul toamnei. De acum nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată, potrivit tradiţiei populare creştine.

Ortodoxe
Schimbarea la Faţă a Domnului (Dezlegare la peşte)

Greco-catolice
Duminica 9 dR. Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

Romano-catolice
Schimbarea la Faţă a Domnului
Fer. Octavian, ep.

Schimbarea la Faţă a Domnului este sărbătorită de Biserică în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului, în ziua de 6 august.

Mântuitorul Hristos, la treizeci şi trei de ani de la naşterea Sa şi în cel de-al treilea an, ultimul, al propovăduirii sale pe pământ, apropiindu-se de patima cea de bună voie şi de Jertfa pe Cruce din Ierusalim, a început să facă cunoscut acest lucru şi ucenicilor Săi.

Va merge în Ierusalim şi va pătimi mult de la bătrâni, de la arhierei şi de la cărturari, şi o să fie ucis, auzeau apostolii din gura celui pe care Îl urmau, lăsând totul deoparte. Din această pricină, El i-a văzut pe ucenici mâhnindu-se.

Rugăciune de Schimbarea la Faţă a Domnului. Cum este bine să I te rogi Mântuitorului în această zi ca să-ţi împlinească cea mai mare dorinţă

„Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânşii că, după puţine zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: ‘Sunt unii dintre cei care stau aici şi care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea pe Fiul Omului stând întru slava Împărăţiei Lui'”. (Vieţile Sfinţilor)

Trecând şase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a venit la Muntele Taborului, în Galileea, iar după El au venit ucenicii şi mult popor.

Mulţimile împreună cu ucenicii Domnului au rămas sub munte. Numai trei dintre ucenici: Petru, Iacov şi Ioan, au urcat în munte să se roage.

Pe Tabor, depărtându-se puţin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, ostenindu-se, pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit.

„Deci, dormind ei, Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise şi Ilie, care grăiau cu Dânsul despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvârşească în Ierusalim. Din această pricină, apostolii, deşteptându-se, au văzut slava Lui cea negrăită, faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi doi bărbaţi stând şi grăind cu dânsul întru slava aceea, şi s-au înspăimântat; şi au cunoscut – Duhul Sfânt descoperindu-le lor -, pe bărbaţii aceea că erau Moise şi Ilie, şi au înţeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie. Deci, stăteau cu cutremur, ascultând cele ce se grăia„. (Vieţile Sfinţilor)

Ilie şi Moisi erau mari pentru timpul lor, dar de la Apostoli Domnul cerea o desăvârşire mult mai mare, spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvânt la Schimbarea la Faţă. („Predici la Duminici şi Sărbători” – www.ioanguradeaur.ro

„Ei nu au fost trimişi numai la egipteni, ci în toată lumea, care era mai rea decât egiptenii. Ei nu aveau a grăi către Faraon, ci a se lupta cu diavolul, adevăratul tiran al răutăţii. Ei erau datori să-l lege pe acela şi să-i răpească toate armele, şi ei au făcut aceasta despărţind nu Marea Roşie, ca Moisi, ci marea cea monstruoasă, mult mai grozavă, a nedumeririi, prin mijlocirea Toiagului din rădăcina lui Iesei (adică prin Iisus Hristos)”. („Predici la Duminici şi Sărbători” – www.ioanguradeaur.ro)

„Moartea, sărăcia, dispreţul şi miile de rele sunt lucruri care umplu de groază pe oameni”, spune Sfântul Ioan Hrisostom. „Apostolii se temeau atunci de toate acestea mai mult decât iudeii de Marea Roşie, însă Hristos i-a învăţat să fie curajoşi împotriva acestor rele şi plini de siguranţă să treacă peste ele cu picioarele uscate. Spre a-i întări, El a poruncit să se arate cei mai străluciţi bărbaţi ai Vechiului Testament„. („Predici la Duminici şi Sărbători” – www.ioanguradeaur.ro)

„Bine este nouă să fim aici” (Matei 17, 4), a spus atunci Sfântul Apostol Petru, căci ştia că Domnul va merge în Ierusalim şi va pătimi acolo şi se temea şi tremura pentru Dânsul.

Calendar ortodox august 2024. Care sunt cele mai importante sărbători de care românii trebuie să țină cont în ultima lună de vară

Sfântul Apostol Petru îl iubea pe Hristos, iar muntele şi locul în care stăteau i se părea că oferă siguranţă, încă şi mai sigur i se părea lui ca Domnul să nu meargă în Ierusalim, ci să rămână acolo pentru totdeauna.

Pentru aceasta a vorbit el aşa, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Bine este nouă să fim aici, unde sunt şi Moise şi Ilie, dintre care unul, la nevoie, a pogorât foc din cer; celălalt s-a acoperit de nori când a vorbit cu Domnul. Dacă noi vom rămâne aici, nimeni nu va şti unde suntem. Vezi dragostea cea înfocată pentru Iisus? Nu gândi că îndemnul său nu era cel mai potrivit, ci gândeşte numai ce dragoste avea el pentru Hristos. Şi a adăugat: Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie.”

Un nor i-a umbrit atunci când Petru vorbea şi s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi” (Luca 9, 35).

„Când Domnul îngrozeşte, Se arată în nor întunecat, precum s-a întâmplat în Sinai, aici El însă n-a voit să îngrozească, ci să înveţe, de aceea norul era luminos. Tatăl a strigat: ‘Acesta este Fiul Meu Cel iubit’. Ca să nu se poată cineva îndoi despre cine este vorba, Moise şi Ilie s-au făcut nevăzuţi, când s-a sfârşit glasul acela.

‘Pe El să-L ascultaţi’, adică: ‘Dacă El voieşte să moară pe cruce, nu te împotrivi’.

Şi pogorându-se ei de pe munte le-a poruncit lor Iisus, zicând: ”Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi'”. („Predici la Duminici şi Sărbători” – www.ioanguradeaur.ro) (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”; „Predici la Duminici şi Sărbători” – www.ioanguradeaur.ro)

În aceasta lună, în ziua a şasea, Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : „Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca „fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

„Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti – inclusiv trupul – şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe „veşmintele” Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

„El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători” (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 – PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

„Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului” (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este „lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la pământ.

Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei „precum soarele” (cf. Matei 13:43).

„Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului, numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină. Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul îndumnezeitor care le permite sa „vadă” pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă cuvintele Psalmistului : „întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmii 35:10).

În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară – alături de Domnul – Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.

Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi „neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie”. Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un „cort” mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : „Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El”. Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl „vadă” pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi „închizând uşa simţurilor lor”, ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).

Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

A Căruia este slava şi puterea în veci. Amin.

 

Schimbarea la Față – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este numită în popor şi Obrejenia (denumire ce provine din cuvântul slavon Obrejenie) şi semnifică o schimbare, o transformare. Totodată, sărbătoarea mai are şi denumirea de Pobrejenia sau Probojeni, cuvânt tot de provenienţă slavonă (provenind de la verbul popular „a probazi)”şi are sensul de a certa pe cineva.

În schimb, în limba greacă, denumirea sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului este Metamorphosis, cu înţelesul de Transfigurare. Doar Sfântul Antim Ivireanul este singurul care atribuie acestei sărbători o denumire deosebit de  sugestivă: Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Această sărbătoare este prăznuită pe data de 6(19) august și este privită și ca începutul toamnei, această zi fiind socotită zi de hotar pentru vară. Din această zi vremea începe să se schimbe și să se răcească. Schimbarea la Față mai este numită în popor și Obrejenia, OBREJENIE, Pobrojenia sau Probojeni. Denumirea Obrejenie vine din slavonă, “obrejenie” semnificând transformare, schimbare. Denumirea de Probojanii vine tot din slavonă, de la verbul popular „a probazi”, semnificând a ocărî sau a certa. Dacă denumirea în limba greacă a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar în limba slavonă Preobrajenie, Sfântul Antim Ivireanul o numeste sugestiv Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos.

Obiceiuri, datini, tradiții și superstiții legate de Schimbarea la Față

În satele românești încă se mai pătrează viu spiritul acestei sărbători. De ea sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, datini, tradiții și superstiții.

Acest praznic este unul foarte important, este una dintre acele zile când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului. Cei care nu țin această sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi și ploșniț. Femeile însărcinate, dacă vor ține această zi, vor avea o naștere ușoară, iar copiii ce îi vor naște vor fi sănătoși. Fetele nu-i bine să se spele în această zi pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba. Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.

Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, să se facă dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.

În această zi nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de către cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarele Probajenii. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beție, tutun, preacurvie etc.), sigur va fi vindecat.

În această perioadă se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioșii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au. Acestea vor fi binecuvântate de preot și împărțite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuți în neființă și să facă pomană în amintirea și pentru sufletul acestora.

Din 6 (19)august, toamna începe să-și intre treptat, treptat în drepturi. De acum înainte, iarba nu mai crește, păsările se pregătesc să plece spre țările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită și plăcută, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată. În schimb, dacă plouă toamna va fi una mohorâtă. În popor se spune că dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarna care va veni va fi una plina de ninsori.

Este bine ca până la această dată țăranii să termine de cosit și de adunat fânul. De acum încolo iarba și florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg și ultimele plante de leac. În această zi se poate începe și gustatul boabelor de struguri. Deși încă nu sunt coapte și ți se sterpezește gura de la ele, tradiția le atribuie un rol vindecător și se spune că sunt buni de leac pentru cei care au intestinele sensibile.

O veche superstiție spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce și crește riscul îmbolnăvirilor. “De la Probăjenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în râu. O coborât cerbul de la munte, s-o pișat în apă și-o răcit apa. Atâta-i tăt.” (Memoria Ethnologica – colecția Parasca Fat)

Tot de acum este bine ca să nu se mai doarmă afară. “Numa` atâta-i vara, vară/ Până-i patu` mândrii-afară/ Dacă mândra patu-și mută/ Poți să știi, vara-i trecută.” (Memoria Ethnologica – colectia Parasca Fat).

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor; aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.

Rândunelele se pregătesc de plecare, odată cu berzele, care le ajută să traverseze oceanul în siguranţă, purtându-le în spate.

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Praznicul Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este prin excelență sărbătoarea îndumnezeirii firii omenești și a participării trupului nostru trecător la bunătățile veșnice care sunt mai presus de fire.